Adrian Corduneanu este audiat la Poliţie într-un nou dosar. Se pare că ar fi ameninţat o persoană
Dimensiune font:
Adrian Corduneanu, aflat în arest la domiciliu pentru şantaj, este audiat, vineri, de poliţişti într-un alt dosar, după ce ar fi o ameninţat o persoană.
Poliţiştii ieşeni au descins, vineri, la vila unde locuieşte Adrian Corduneanu. El a fost ulterior dus la audieri, el fiind vizat într-un dosar care se referă la comiterea infracţiunii de ameninţare. De asemenea, o altă persoană a fost dusă la sediul Poliţiei Iaşi pentru a fi audiată.
„Astăzi, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au efectuat o percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Iaşi în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. De asemenea, doi bărbaţi au fost conduşi la sediul Poliţiei pentru audieri. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi luării măsurilor legale care se impun”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
Pe 12 aprilie, Adrian Corduneanu, a fost reţinut pentru şantaj, fiind acuzat că ar fi solicitat, prin ameninţări, de la reprezentantul unei firme suma de 1.000 de euro.
Judecătorii au decis ulterior ca Adrian Corduneanu să fie cercetat sub arest la domiciliu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau