Aglomerație mare la UPU
Dimensiune font:
Holurile de la Spitalul pentru Copii „Sf Maria” din Iaşi sunt tot mai aglomerate. De la o zi la alta tot mai mulţi părinţi vin la Unitatea de Primire a Urgenţelor a spitalului pentru a primi un diagnostic şi tratament pentru copii lor. Cei mai vulnerabili sunt micuţii care au între 0 şi 2 ani. Ei prezintă complicaţii din cauza infecţiilor respiratorii atât la nivelul căilor respiratorii inferioare cât şi superioare.
Şefa UPU de la Spitalul pentru Copii, dr. Tamara Solange Roşu, a spus că deşi a crescut adresabilitatea este o situaţie normală pentru această perioadă a anului. „Aşa e în fiecare toamnă şi iarnă. Singura particularitate constă în faptul că adresabilitatea e puţin mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut”, a spus dr. Tamara Roşu, şefa UPU de la Spitalul pentru Copii „Sf.Maria”.
Explicaţia constă în faptul că elevii au început şcoala mai devreme, masca de protecţie sanitară nu se mai poartă aşa cum se purta în urmă cu un an. Nerespectarea distanţării sociale reprezintă şi ea un factor în ceea ce priveşte creşterea îmbolnăvirilor. „Astea sunt câteva dintre explicaţii. În cei doi ani de pandemie copiii de vârstă mică nu au fost expuşi deloc la zone şi spaţii aglomerate şi, implicit, la virusuri sezoniere. Desigur, sunt şi cei care au fost născuţi în această perioadă care la rândul lor sunt afectaţi de viruşi. De aceea pare că sunt mai multe infectări comparativ cu anii anteriori”, a spus dr. Tamara Roşu.
În UPU de la Spitalul pentru Copii cei mai mulţi pacienţi sunt diagnosticaţi cu viroze respiratorii, bronşiolite şi pneumonii. „Patologia este foarte variată. Avem copii care vin din cauza afectării căilor aeriene suprerioare. Adică au amigdalite, faringite însoţite de tuse lătrătoare şi răguşeală, faringo-amigdalite. Unii au afectate căile aeriene inferioare. Sunt multe cazuri de bronşiolite la copii de vârste de până la 1 an. La fel, şi pneumoniile”, a spus dr. Tamara Roşu.
Părinţii sunt sfătuiţi ca în cazul în care copii lor au probleme de respiraţie sau alte simptome specifice virozelor şi infecţiilor respiratorii să se adreseze medicului de familie sau pediatrului, pentru a nu li se agrava situaţia. „Trebuie administrată o terapie simptomatică. Nu este nevoie de antibiotice. Desigur, situaţiile diferă de la un caz la altul pentru că e legată de imunitatea fiecăruia”, a spus dr. Roşu. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau