Ajutoare de până la 5.000 de lei pentru branșarea locuințelor la gaz metan, la Suceava
Dimensiune font:
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că administrația va acorda ajutoare de urgență familiior care vor să se branșeze la rețeaua de gaz metan pentru că aceste tarife sunt foarte mari în prezent. „O problemă foarte importantă este branșarea la rețeaua de gaz metan a locuințelor din Burdujeni-sat acolo unde pe 26 de străzi au fost montate rețele noi de gaz natural. Lucrurile merg destul de greu pentru că taxele de branșare sunt foarte mari, între 5000 și 10.000 de lei”, a spus primarul. El a amintit că anul trecut, prin ordin de minstru, s-au putut face gratuit o perioadă aceste branșamente, dar că astăzi nu se mai poate. Astfel, Primăria Suceava va face o inventariere în Burdujeni sat a persoanelor care au nevoie de sprijn financiar. Lungu a spus că se va modifica plafonul de alocare de ajutoare de la 1.000 la 1.500 de lei pe membru de familie și că, cu acest prilej, se va aproba să se poată acorda ajutoare de urgență și pentru compensarea racordării la gazul metan, urmând ca Primăria să suporte 50 la sută din costuri, dar nu mai mult de 5000 de lei. El a avut discuții cu reprezentanții unei firme specializate în branșamente de gaz metan care are un număr de 50 de contracte pentru branșări de gaz metan cu care a stabilit o strategie de lucru. De săptămâna viitoare va începe inventarierea celor care vor să se branșeze la gaz metan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau