Anul trecut,magistraţii Tribunalului Iaşi au soluţionat doar 63% din dosarele aflate pe rol
Dimensiune font:
* durata medie de soluţionare a cazurilor penale a fost de 3 luni (în cazul celor 4.854 dosare soluţionate în 2019) şi de 8,1 luni în privinţa cazurilor non-penale (cu un număr de 11.752), Tribunalul din Iaşi dovedindu-se a fi „foarte eficient” * aceeaşi instituţie a dat dovadă însă de ineficienţă la ora de redactare peste termenul legal a hotărârilor
Joi, 23 ianuarie, a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Iaşi, unde a fost dezbătut Raportul de bilanţ al activităţii profesionale desfăşurate pe întreg parcursul anului 2019.
Tribunalul Iaşi este clasat pe locul al patrulea în ierarhia tribunalelor din ţară (după Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Dolj şi Tribunalul Constanţa), cu cel mai mare volum de dosare nou intrate în anul 2019, mai exact un număr de 16.277 cauze şi pe al treilea loc, în ierarhia tribunalelor din ţară (după Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Constanţa), cu cel mai mare volum de activitate (adică numărul total de dosare aflate pe rol, respectiv 26.553 cauze).
În urma unei analize cantitative a activităţilor Tribunalului s-au observat mai multe situaţii în care performanţele înregistrate pe parcursul anului precedent au scăzut, diferenţiindu-se de cele din 2018: scăderea uşoară a numărului cauzelor noi cu care a fost investită Instanţa în anul 2019 la 16.277 dosare, cu 0,01% (22 dosare) mai puţin faţă de anul 2018, când au fost înregistrate 16.299 dosare noi; scăderea proporţiei dosarelor soluţionate efectiv din totalul de dosare aflate pe rol, cu 0,5%, (în anul 2018 cele 17.274 dosare soluţionate efectiv au reprezentat 63,71% din totalul de 27.112 de dosare pe rol, iar în anul 2019 cele 16.785 dosare soluţionate efectiv au reprezentat 63,21% din totalul de 26.553 de dosare pe rol); scăderea numărului dosarelor soluţionate (închise), raportat la totalul dosarelor pe rol, cu un procent de 3 % (mai exact cu 549 dosare), respectiv 16.606 în 2019, faţă de 17.155 în anul anterior; şi scăderea numărului dosarelor soluţionate efectiv, raportat la totalul dosarelor pe rol (de la 17.274 în 2018 la 16.785 în 2019), cu un procent de 3%.
Cu toate acestea, la sfârşitul anului 2019 stocul final a fost de 9.947 cauze, fiind mai mic cu 0,01% faţă de stocul de la finalul anului precedent care a înregistrat 9.957 cauze.
Tribunalul Iaşi - „grad ridicat de eficienţă”
În ceea ce priveşte eficienţa, în 2019, Tribunalul Iaşi a soluţionat 16.606 dosare, raportate la cele 16.277 de cauze noi intrate, Instanţa înregistrând o operativitate de 102,00%, aspect care a făcut posibilă încadrarea tribunalului în gradul de eficienţă, numit sugestiv, „eficient”.
De asemenea, cu ponderea dosarelor închise într-un an, în anul 2019, Tribunalul Iaşi s-a încadrat în gradul de eficienţă „foarte eficient”, deoarece dintre cele 16.606 cauze soluţionate în anul 2019, 14.639 cauze au fost soluţionate într-o perioadă de un an, ceea ce reprezintă un procent de 88,20% din totalul cauzelor soluţionate. Durata medie de soluţionare a cazurilor penale a fost de 3 luni (în cazul celor 4.854 dosare soluţionate în 2019) şi de 8,1 luni în privinţa cazurilor non-penale (cu un număr de 11.752), Tribunalul din Iaşi dovedindu-se a fi „foarte eficient” şi de această dată. Însă, aceeaşi instituţie a dat dovadă de ineficienţă atunci când vine vorba de redactările peste termenul legal a cazurilor, deoarece din cele 14.226 cauze soluţionate (prin documente de tip final) în anul 2019, un număr de 6.431 hotărâri au fost redactate peste termenul de 30 zile (dar sub termenul de 90 zile), ceea ce reprezintă 45,20% din totalul cauzelor soluţionate în 2019. Daiana SFREDEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau