Aproape 180.000 de euro pentru modernizarea terenului sintetic din Copou
Dimensiune font:
Primăria Iași continuă lucrările de modernizare a terenului sintetic al Stadionului „Emil Alexandrescu”. Licitația pentru contractarea lucrărilor de execuție a atras cinci oferte și a fost câștigată de Top Sport Solutions SRL, pentru o sumă de 748.003,23 lei, fără TVA (890.123,84 lei, cu TVA). Terenul sintetic a fost inaugurat în urma cu aproximativ 15 ani, iar de atunci nu a mai beneficiat de îmbunătățiri.
Lucrările de modernizare constau în decopertarea gazonului sintetic existent, montarea de gazon sintetic nou (cu granule de nisip și granule de cauciuc), precum și montarea a două seturi de porți de joc (cu plase) și a două bănci de rezerve (fiecare a câte 14 locuri). Gazonul sintetic va fi realizat în conformitate cu normele Uniunii Europene, agreat de Federația Internațională de Fotbal și Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) ca alternativă a gazonului natural. Suprafața care va fi înlocuită cu gazon sintetic este de 6.135 metri pătrați, terenul de joc având lungimea de 91,10 metri și lățimea de 62,15 metri. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau