Asistentele de la Ambulanța Neamț au ieșit din arest
Dimensiune font:
Acestea ar putea reveni chiar și la vechiul loc de muncă, dacă cer și primesc acordul instanței * din lotul de încătușați, doar medicul Dan Dorin Morenciu va rămâne pentru încă o lună în arest preventiv
Ieri, Curtea de Apel Bacău a decis ca fostele asistente șefe Elena Preda și Luminița Maria Rozoschi, inculpate ca intermediare în transmiterea mitei către șeful Serviciului Județean Neamț de Ambulanță, Dan Dorin Morenciu, să fie scoase din Arestul IPJ și plasate în arest la domiciliu, în perioada 20 iunie – 19 iulie.
Nu aceeași soartă a avut-o fostul șef al SAJ Neamț, medicul Dan Dorin Morenciu, care, au decis judecătorii, va rămâne pentru încă o lună în arest preventiv. La perchezițiile DNA din 18 mai, de la acesta au fost ridicate sume în lei și valută (echivalentul a aproape 100.000 euro) pe care Morenciu îi avea (40.000 euro și 1.750 euro) în momentul realizării flagrantului. Magistrații l-au obligat pe „contestatorul inculpat Morenciu Dan Dorin la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului, în temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală”.
Curtea de Apel din Bacău a soluționat astfel definitiv contestațiile depuse de cei trei inculpați la decizia Tribunalului Bacău de prelungire a arestului preventiv cu încă o lună.
În ciuda faptului că au unele interdicții, cele două asistente și-ar putea relua chiar activitatea, la vechiul loc de muncă, dacă vor solicita și primi acordul instanței.
Cei trei inculpați sunt cercetați acum de Direcția Națională Antiorupție Bacău pentru luare de mită, între 5.000 și 6.000 euro de la fiecare din cei 13 salariați care au dat examen pentru a fi angajați definitiv post-pandemie la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț. Cei 13 salariați sunt și ei cercetați pentru dare de mită. George NEGRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau