Astăzi se deschid creşele!

inaugurare_cresa_nr_10_1_resize

Dimensiune font:

| 22-06-2020 00:00

 

Ieri, a fost inaugurată Creşa nr. 10 din Cantemir, renovată prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Locală * o altă creşă este preconizată a fi inaugurată până la sfîrşitul acestui an (Creşa 1) * de astăzi, activitatea creșelor va fi reluată cu 370 de copii reînscriși (cei care trec din grupa mică în altă grupă) * după 15 iulie, funcţie de evoluţia pandemiei, sunt puse la bătaie alte 589 de locuri

 

 


Primăria Municipiului Iași și Direcția Creșe au finalizat pregătirile pentru redeschiderea în cele mai bune condiții a creșelor din oraș începând de astăzi. Ieri, de exemplu, a fost inaugurată Creşa 10 din strada Decebal nr. 25bis, complet renovată şi modernizată. Este a doua creşă modernizată după Hotelul Municipal, iar până  la sfârşitul acestui an va deveni funcţională şi Creşa 1. „Este o creșă refăcută 100%, ne bucurăm să o redeschidem și sperăm să fie folositoare ieșenilor care au copii mici. În perioada în care creșele au fost închise am făcut toate reparațiile și dotările necesare și am luat măsuri sporite de curățenie și dezinfecție, astfel încât reluarea activității să se facă în condiții cât mai sigure”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Investiția de la Creșa nr. 10, de circa 1,2 milioane de lei, a fost susținută prin Programul Național de Dezvoltare Locală, prin care sunt finanțate și lucrările de extindere și modernizare aflate în curs la Creșa nr. 1 „Universul copiilor”, cu o valoare de circa 2,15 milioane de lei. În condiții normale, ambele creșe au o capacitate de câte 100 de locuri. Alte cinci creşe sunt în faza de proiectare. „Intenţionăm deschiderea a cinci noi creşe: Nicolina, Galata, Copou și două în centru”, a mai declarat primarul Iaşului.

La eveniment a participat și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, deputatul PNL Costel Alexe, care a vorbit despre posibilitatea finanțării lucrărilor de construire a cinci creșe noi în Municipiul Iași cu fonduri guvernamentale, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, precum și despre necesitatea realizării unor astfel de investiții în întreaga Zonă Metropolitană Iași.

În prezent, Direcția Creșe dispune de 959 de locuri în cele 11 creșe deschise (creṣele cu numerele 2, 6, 8, 9, 10, 14, 15, 19, 24 și 25 și Creșa Municipală, amenajată în 2019 la fostul Hotel Municipal), din care 370 sunt rezervate copiilor reînscriși, diferența, în condiții normale, fiind disponibilă pentru cererile noi. Dată fiind obligativitatea respectării unor măsuri de siguranță, conducerea Primăriei Municipiului Iași a luat decizia ca activitatea creșelor să fie reluată doar cu cei 370 de copii reînscriși. Înscrierea pentru cele 589 de locuri care ar fi fost libere în condiții normale va fi făcută după 15 iulie, în funcție de evoluția pandemiei COVID-19 și de deciziile care vor fi luate de autoritățile centrale.

Reguli stricte

Activitatea creșelor va fi organizată în condiții stricte de igienă și protecție sanitară și în conformitate cu Ordinul comun al Ministerului Sănătății, Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Muncii și Protecției Sociale, care prevede obligativitatea asigurării în creșe a unei suprafețe de minim 4,5 metri pătrați pentru fiecare copil, a unei distanțe de cel puțin 2 metri între paturi, măsuțe etc. precum și organizarea jocurilor astfel încât copiii să nu se apropie la mai puțin de 2 metri unii de alții. Aceste prevederi presupun reducerea semnificativă, la circa o treime, a numărului de copii care pot sta simultan în săli de clasă și de masă, dormitoare și alte spații comune. Cu alte cuvinte, activitatea în creșe trebuie reorganizată în așa fel încât dintr-o grupă normală de 25 de copii să fie organizate trei grupe de câte 8 - 9 copii.

Cei care nu vor reuşi să-şi înscrie copiii în creşe au la dispoziţie prevederile unei Hotărâri de Consiliu Local votate pe 29 mai: familiile care au bone angajate cu forme legale vor primi ajutoare financiare de la municipalitate. Ajutorul financiar va fi acordat lunar, pentru fiecare copil de vârstă preșcolară, în funcție de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie, după cum urmează: până la 2.100 lei - 710 lei, de la 2.101 lei până la 2.500 lei - 550 lei, de la 2.501 lei până la 3.000 lei - 390 lei, de la 3.001 lei până la 3.500 lei - 250 lei. Tudor DAMASCHIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Doi pumni daţi, trei ani de puşcărie primiţi
25/11/2024 08:58

 Întamplarea ce i-a adus atata ghinion popricăneanului s-a petrecut in seara de 19 mai 2023. Tanărul lucrase toată ziua in gospodăria consăteanului Iulian A., pe care-l ajutase să taie nişte l ...

 O păşcăneană a bătut un bărbat şi i-a sustras telefonul
25/11/2024 08:55

Păşcăneana Rada A. şi iubitul ei, Florin S., au fost trimişi in judecată pentru săvarşirea infracţiunilor de „talhărie calificată”, respectiv „lovire sau alte violenţe”, fapt ...

Doi soţi din Iaşi au demarat o afacere de turism sexual
25/11/2024 08:48

Prin incheierea finală de vineri, 22 noiembrie, judecătorul de cameră preliminară a dat undă verde intr-un nouă proces de proxenitism, inculpaţi fiind soţii Cătălin şi Andreea N., plus taximetristul ...

Magistraţii i-au împlinit dorinţa. L-au băgat la zdup pe un hârlăuan ce înjurase un poliţist
25/11/2024 07:59

Oprit şi legitimat decătre agentul de poliţie Dumitru D., tanărul a devenit recalcitrant, s-a pus ope injurat şi ameninţat. Nici după ce a fost imobilizat şi dus la secţie, nu s-a potolit. Dimpotriv ...

Echipamente informatice noi în școlile ieșene
25/11/2024 07:58

* Primăria investeste 5 milioane de euro pentru achizitionarea in scoli a 1.379 de display-uri (table) interactive si 1.379 de suporturi pentru display, 1.155 de calculatoare all-in-one, 231 de laptopuri, 1.36 ...

Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei