Avansul din subvențiile APIA ar putea fi plătit mai devreme de 16 octombrie
Dimensiune font:
* Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu APIA la o procedură prin care depunerea cererilor unice de plată să se facă online, începând cu data de 6 aprilie
Programat iniţial a fi plătit pe 16 octombrie, avansul din subvențiile APIA pentru anul 2020 – 75 la sută din suma totală aprobată la plată, va putea intra în conturile fermierilor mult mai devreme în acest an. Măsura excepțională a fost deja adusă la cunoștința oficialilor de la Bruxelles, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Emil Dumitru. „Pe 25 martie, la Consiliul de Miniștri, România a susținut în fața Comisiei Europene și în fața Comisarului european ca în regim de urgență să se acorde avansul din plățile directe mai devreme de 16 octombrie, știind că aveți nevoie de bani pentru a putea răspunde provocările dina ceastă perioadă”, le-a transmis fermierilor Emil Dumitru.
România, la fel ca restul statelor membre UE, se confruntă cu o epidemie de coronavirus. Activitatea agențiilor de plăți a fost semi-blocată odată cu instaurarea stării de urgență, fiind restricționat contactul direct cu publicul, cu fermierii. Pentru depunerea cererilor la APIA, emil Dumitru a anunțat că se va elabora o procedură nouă. „Ministerul Agriculturii împreună cu APIA lucrează la o procedură prin care depunerea cererilor unice de plată să se facă online pentru a nu vă mai deplasa la centrele locale sau județene APIA și să reîncepem depunerea cererilor din începând din data de 6 aprilie, până când a fost suspendată. Vă dăm asigurări că niciun fermier nu va trebui să rămână cu cererea nedepusă. Este foarte foarte important ca toate cererile unice de plată să fie depuse”, le-a transmis fermierilor Emil Dumitru. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau