Benzile unice revin în actualitate
Dimensiune font:
Bugetul Companiei de Transport Public Iași a stârnit controverse, miercuri, în Consiliul Local * dacă unii consilieri consideră că nu poate exista transport public fără subvenții de la bugetul local, alții susțin că societatea ar trebui să identifice soluții pentru realizarea de venituri prin atragerea unui număr și mai mare de clienți * conform proectului de buget, CTP Iaşi îşi propune anul acesta venituri de 211 milioane lei şi cheltuieli de 210,9 milioane lei
Indiferent de ultimele transformări, transportul public rămâne o castană fierbinte în mâna actualei administrații. Problemele, dar mai ales activitatea Companiei de Transport Iași a fost repuse pe tapet ieri, odată cu votarea bugetului rectificativ al societății pe anul în curs, existând păreri că dezvoltarea și funcționarea unei societăți de transport public trebuie puse pe alte planuri. Consilierii social-democraţi au avut ieri mai multe intervenţii, afirmând la unison că votează bugetul, însă cer şi performanţă din partea conducerii şi angajaţilor CTP.
„Grupul PSD nu doreşte să împiedice funcţionarea CTP Iaşi. Am rugămintea, totuşi, să ne fie prezentate rezultatele auditului de acolo. Îi cer domnului director ca funcţionarea acestei societăţi să se apropie de aşteptările ieşenilor. Este loc şi de mai bine, deşi nu suntem mulţumiţi de activitatea CTP. Vrem ca bugetul CTP să arate altfel decât arată în acets moment”, a spus Mihai Liviu Gavril.
„Situaţia CTP cred că ne priveşte pe noi toţi. Observăm că apar în spaţiul public nemulţumiri constante din partea locuitorilor municipiului Iaşi: că nu se dă drumul la căldură în interiorul mijloacelor de transport, văd declaraţii ale vatmanilor care spun că au de ales între a da căldură pasagerilor şi a nu avea ei căldură... Din punct de vedere ale decontărilor Primăriei către CTP, lucrurile nu sunt roz. Ar trebui să avem în vedere fapul că avem nevoie de un transport public şi modern. Votăm proiectul cu mari semne de întrebare vizavi de viitorul companiei”, a afirmat liderul de grup, Bogdan Crucianu.
„La începutul lunii iunie erau peste 30 milioane datorii la bugetul de stat. S-a făcut o reeşalonare? Vreau să ştiu dacă este respectată şi în ce condiţii crede conducerea CTP că putem să nu mai acumulăm alte datorii până la finele acestui an”, a întrebat, al rândul său, Ovidiu Mugurel Laicu.
„Fac un apel să dezvoltăm mai multe benzi unice pentru transportul în comun, care nu sunt doar pentru tramvaie şi autobuze, sunt şi pentru taxiuri şi Ambulanţe sau Pompieri. Şi am facila mobilitatea pentru cei care sunt dispuşi să renunţe la maşina personală”- Eduard Boz, președinte Asociaţia Metropolitană de Transport Public Iaşi
Liberalul Eduard Boz, cel care conduce Asociaţia Metropolitană de Transport Public Iaşi, le-a cerut primarilor din Zona Metropolitană măsuri care să ducă la fluidizarea traficului în Iaşi, spunând că orice ambuteiaj din oraş resfrânge direct asupra graficelor mijloacelor de transport. Tot el a făcut referire la necesitatea apariţiei altor benzi unice. „Am văzut faptul că zona metropolitană este un organism unitar. O groapă în Bucium a afectat Podu Roş. Cei de acolo s-au dus spre Podul de Piatră, au blocat şi acolo, până în Dacia sau Centru. Trebuie să înţeleagă primarii din comunele învecinate că ZMI este afectată de orice decizie care se ia în acel areal. Am ajuns în punctul în care ne-am blocat toţi: ce facem? Să construieşti străzi noi, durează şi costa şi vor fi supraaglomerate în scurt timp. Ce ne facem dacă trebuie să treacă o Ambulanţă? Fac un apel să dezvoltăm mai multe benzi unice pentru transportul în comun, care nu sunt doar pentru tramvaie şi autobuze, sunt şi pentru taxiuri şi Ambulanţe sau Pompieri. Şi am facila mobilitatea pentru cei care sunt dispuşi să renunţe la maşina personală”, a spus acesta.
Salariile angajaţilor CTP, criza de personal a companiei, starea parcului auto şi a infrastructurii liniilor de tramvai au fost celelate subiecte înainte de avizarea bugetului CTP. Conform acestuia, societatea îşi propune venituri de 211 milioane lei şi cheltuieli de 210,9 milioane lei, fiind clar şefii CTP pun accent pe funcţionarea companiei în aşa fel încât toate nemulţumirile ieşenilor să fie eliminate. Lucian STATE
* * *
Radu Botez, preşedintele Comisiei de Circulaţie din cadrul Primăriei Iaşi, va face parte din AGA la CTP Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau