Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” pierde anual mii de lei
Dimensiune font:
* aproximativ 10 % dintre cei care împrumută cărţi de la bibliotecă judeţeană uită se le mai returneze
Suceava - În jur de 10% dintre cei care împrumută cărţi de la biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” uită se le mai returneze. Gabriel Cărăbuş, directorul bibliotecii judeţene, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, a explicat că astfel se înregistrează pierderi anuale între 7.000 şi 5.000 de lei pe an. „Nu toate cărţile care nu se mai returnează sunt noi. Apoi, uneori se întâmplă ca cel care a pierdut sau a uitat să returneze documentul împrumutat să se întoarcă la noi şi să plătească”, a declarat Gabriel Cărăbuş.
În prezent cele trei unităţi din municipiul Suceava, cea din cartierul Burdujeni, cea din centrul oraşului şi cea din cartierul Obcini, au eliberat în total aproximativ 9.000 de permise. Asta înseamnă că tot atâţia suceveni vin periodic pentru a împrumuta cărţi de la bibliotecă şi nu numai. Biblioteca judeţeană este proprietara a 370.000 de cărţi, CD-uri, DVD-uri, manuscrise, casete, viniluri. Cât priveşte numărul de angajaţi, ei bine acesta nu depăşeşte 47. „Cu acest număr de angajaţi nu putem asigura dublu schimb la toate secţiile şi filialele. Ne mai ajută uneori studenţii voluntari. Mă refer la cei care au nevoie de adeverinţă pentru facultate, pentru a dovedi că au făcut practică. Însă nici ei nu stau prea mult”, ne-a declarat Gabriel Cărăbuş.
Oana Şlemco
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau