Bullyingul și dictatura părinților fac ravagii în școli

 Definit ca fiind un comportament ostil, de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire, bullying-ul cunoaște o extindere tot mai mare în școlile din România și are multe victime. În plus, s-a extins foarte mult și în mediul online, pe grupurile de elevi fiind evidente agresiunile verbale. Din păcate, mulți părinți nu sunt cooperanți în rezolvarea fenomenului.

 

Problema bullyingului nu e o invenție a secolului XXI. Înainte i se spunea hărțuire. Indiferent de termenul care definește acest fenomen, el există de când lumea, în societate. Îl vedem mereu în școală, între elevi, în spațiul virtual sau în multinaționale.

Fenomenul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. „Victima pozează într-o ipostază de regulă vulnerabilă, care prezintă anumite slăbiciuni care pot fi exploatate. Ea manifestă imposibilitate de apărare și sentimente de neputință și inclusiv spectatorii sunt persoane implicate, chiar dacă nu în mod direct, însă asistă la acțiune”, spun specialiștii. Din fericire, în acest an a intrat în vigoare normele unui act normativ (Legea  221/2019) prin care este prevenit și combătut bullying-ul în spațiile destinate învățământului. Documentul a fost aprobat prin ordin de ministru și publicat în Monitorul Oficial din 10 iunie 2020, intrând în vigoare odată cu publicarea acestuia. Puțini știu că legea care a stat la baza acestor reglementări a pornit de la un proces instrumentat de un avocat ieșean, Gianina Vera Poroșnicu. Speța în cauză făcea referire la un caz de șantaj între două tinere legat de publicarea unor materiale pornografice. „Este un caz care a adus o modificare legislativă demult necesară și în conformitate cu ceea ce există ca spirit în legislația educației de pretutindeni în Europa și în America. În anii 2019-2020 am intrat în dosarul extrem de mediatizat al celor tinere care s-au șantajat. A fost un caz șocant, care a produs un scurtcircuit în toată ideologia pedagogiei școlare. Urmare a presiunii mediatice naționale, Legea nr. 1/2011, Legea educației naționale, a suferit modificări majore prin Legea nr. 221/2019, care, intrând în vigoare începând cu data de 22 noiembrie 2019, reglementează juridic, pentru prima dată în România, fenomenul sociologic prezent în școli cunoscut sub denumirea de bullying”, a spus Gianina Vera Poroșnicu.

Copiii de profesori, printre victimele agresorilor

Bullying-ul este considerat o formă de violență fizică și psihologică, o conduită intenționată care vizează producerea unor prejudicii (rănire, distrugere, daune) unor persoane (inclusiv propriei persoane), cu diferite cauze care determină noi forme de violență. De multe ori, și copiii cadrelor didactice sunt victime, discuția despre copilul protejat al cadrului didactic nemaifiind un secret. „Ca mamă, care cunoaște valoarea copilului, nu este un subiect ușor. Dorința copilului de implicare în activități școlare sau extrașcolare nu poate fi trecută cu vederea. Și totuși, tendința este de retragere, pentru că e copilul lui X și dacă are rezultate, înseamnă că a intervenit mama”, a spus Dana Anghelescu, profesor de Limba română la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iași. E o realitate cu care se confruntă copiii cadrelor didactice. „Aș putea exemplifica pentru fiecare speță, din experiența personală și, mai nou, ca mamă. Nu, nu sunt o mamă nouă, ci de curând am realizat că, oricât ai încerca să-ți protejezi copilul, cumva, tot greșești. Povestea cu propriul copil, elev în liceul la care predai, iar nu e nouă. Dacă ia o notă mică, pune mama presiune, pentru că, desigur, copilul nu trebuie să-și pună părintele într-o lumină proastă. Dacă are numai rezultate bune, pune grupul presiune: Lasă, că știm noi! Mama ta e profă, de aia ai luat zece. Timp de patru ani, nu am știut ce se întâmplă în clasa copilului meu, decât întrebând printre colegii profesori. Nu știu dacă am urcat de 10 ori la clasa lui în toți anii ăștia. Nici nu voia să audă. Dacă avea vreo nevoie, mă căuta el sau îl chemam la cancelarie. Etajul II era teritoriu interzis. Abia după patru ani am aflat că i se reproșa că e spion sau portavoce, că atunci când cineva făcea o boacănă și se afla, el era vinovatul moral. Arareori, când spiritul justițiar începea să clocotească, mi se mai plângea de câte un coleg care jignea o colegă, comparând-o cu o balenă sau cu alte vietăți de talie mare. Genul acesta de hărțuire l-am văzut de multe ori în 20 de ani de dăscălie. Rezultatul? În cel mai fericit caz, 10-15 kg în minus și o stimă de sine scăzută”, a adăugat Dana Anghelescu.

Hărțuirea în spațiul virtual și dictatura părinților

Între timp, bullyingul s-a mutat din sala de clasă în spațiul virtual, online-ul ne guvernează existența. „Toți suntem expuși: elevi, părinți, profesori. De la un  Ia mai spune-i la profesoara asta să dicteze mai încet!, rostit imperativ de către o mămică în capot, ce apare inopinat în cadru, până la meme-urile cu profesori, chiar dacă înregistrările și screenshot-urile nu sunt permise, totul este real, nu doar posibil. Cred că e nevoie de o educație media sănătoasă atât pentru copii, cât și pentru adulți. Și pentru ca educația să reziste în vremurile astea sumbre, părinții ar trebui să înțeleagă că e nevoie să facă front comun cu profesorii”, a mai spus Dana Anghelescu.

Ca și cadru didactic, e cu atât mai frustrant să-ți vezi propriul copil amenințat de spectrul bullyingului pentru că știi că sistemului îi lipsesc adesea pârghiile să te ajute. „Principala problemă pe care o identific aici este dictatura părinților. Părinții care conduc ei de fapt școlile, în multe situații, făcându-i pe directori să refuze să ia măsuri sau să le îndulcească. Făcându-i pe diriginți să se teamă. Făcându-i pe profesori să plece capul”, este de părere Horia Corcheș, profesor de Limba română la Colegiul „George Barițiu” din Cluj. El a fost nevoit să-și mute propriul copil din școala unde, împreună cu fratele său, a terminat gimnaziul pentru că diriginta nu făcea față unui grup de părinți ce refuzau să-și vadă copiii în adevărata lor dimensiune și care astfel îi încurajausă aibă comportamente agresive față de alții, mai introvertiți. „L-am mutat pentru că o directoare nu voia să vadă nici ea că aceiași copii sunt obraznici cu profesorii, aproape la paritate cu agresivitatea față de alți colegi. Am fost revoltat, am făcut scandal, am scris articole. În zadar: în cele din urmă l-am mutat. Fiul meu a fost încă un an cel puțin amenințat prin diverse mijloace de respectivii agresori. M-am despărțit și eu, cu tristețe, odată cu el, de o școală pe care o iubeam și care acum nu-mi mai spune nimic, îi văd doar spoiala”, a mai spus Horia Corcheș.

Datele colectate sugerează în mod clar că trăsăturile personalităţii sau modelele de reacție tipică, în combinaţie cu puterea fizică sau slăbiciunea în cazul băieţilor sunt importante pentru dezvoltarea acestor probleme. „În acelaşi timp, factorii de mediu precum atitudinea, rutina și comportamentul adulţilor importanţi joacă un rol major în determinarea măsurii prin intermediul căreia problemele se vor manifesta pe scară mai mare. Atitudinea și comportamentul martorilor importanți manifestate în cadrul proceselor și mecanismelor de grup sunt, fără îndoială, importante în dezvoltarea rezilientă a elevului în faţa fenomenului de bullying, prin modelul de soluționare sau prin suportul oferit”, a mai spus avocatul ieșean.

Un act de agresiune cu impact major asupra vieții și personalității unui om

Fenomenul este tot mai frecvent în rândul adolescenților care l-au cunoscut din diferite ipostaze - ca victime, agresori sau ca martori.

„Din experiența clinică vă pot spune că fenomenul afectează puternic un adolescent: se retrage, se izolează, refuză să meargă la școală, devine din ce în ce mai trist, mai tăcut, nu poate să doarmă. Ca rezultat, scade randamentul școlar și pot apărea chiar gânduri sau tentative de suicid. Adolescența este o etapă cu schimbări majore la nivel cerebral. Aceste modificări structurale fac dificilă gestionarea emoțiilor și a relațiilor cu cei de vârsta lor sau cu familia. Trebuie tras un semnal de alarmă în rândul părinților și profesorilor în ceea ce privește fenomenul de bullying. Nu este o glumă între copii, nu este o modalitate de antrenare a abilităților sociale. Este un act de agresiune cu impact major asupra vieții și personalității unui om”, a psihologul Simona Filip. Pentru ca impactul să nu fie pe termen lung e important ca părinții să fie atenți la schimbările de comportament și de dispoziție ale copilului și să încerce să comunice. În niciun caz nu ajută critica, învinuirea sau afirmații de genul: „Lasă-i în pace, nu e cine știe ce, ești tu prea sensibil”. „Bineînțeles că trebuie discutată și perspectiva celui care agresează. Cel care face bullying are nevoie de putere și control sau nu poate face față propriilor emoții de furie sau tristețe. Agresorul, ca și victima, este în suferință emoțională. Ambii au nevoie de support psihologic și emoțional”, a mai spus psihologul.

Maura ANGHEL