Cadrele didactice vor protesta în fața Prefecturii
Dimensiune font:
Cadrele didactice vor protesta mâine, la prânz, în fața Prefecturii Iași.
Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, Laviniu Lăcustă a declarat, la Radio Iași, că motivul principal al protestului este nepunerea în aplicare a două majorări salariale prevăzute în Legea Salarizării Unitare.
„Suntem nemulțumiți deoarece, așa cum se știe, în ceea ce ne privește ar mai fi trebuit să existe două mici majorări pe Legea 153, celebra Lege 153, dar acele modificări salariale în sens pozitiv, așa cum arătam, au fost succesiv prorogate de către cele două guverne liberale anterioare, mă refer aici la Guvernul Orban, ulterior Guvernul Câțu. Au fost totuși două promisiuni, două promisiuni că acea lege va fi pusă în aplicare începând, chiar dacă târziu, începând cu 1 ianuarie 2022 lucru care, așa cum știe, noi am constatat că nu se va face deoarece a apărut acel proiect de ordonanță, ulterior devenit ordonanță, prin care s-a oferit doar aproape 3,8 la sută. Cu alte cuvinte ar fi trebuit să primim cam 16 procente și am primit doar 3,8", a spus Laviniu Lăcustă.
Cele trei federaţii sindicale ale angajaţilor din Educaţie organizează un referendum prin care salariaţii din domeniu sunt chemaţi să decidă dacă în ianuarie vor face o grevă de avertisment sau una generală, în cazul în care Executivul nu va acorda angajaţilor din sistem majorările salariale prevăzute de lege.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau