CampioMATE i-a premiat pe campionii ieșeni
Dimensiune font:
* în competiție au intrat aproape 10.000 de elevi de gimnaziu din peste 700 de școli, din 34 de județe
La Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” a avut loc ceremonia de premiere a participanților la CampioMATE. Evenimentul a avut loc în prezența echipei de coordonare și a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Iași.
Aproape 10.000 de elevi de gimnaziu din peste 700 de școli, din 34 de județe, s-au antrenat și anul acesta, la matematică, într-un mod distractiv și interactiv, prin programul gratuit CampioMATE – Campionatul de matematică pe echipe.
După 6 luni de la start înscrieri, trecând prin calificări, antrenamente, provocări zilnice, lockere, teste și evenimente de etapă, participanții din cele 222 de echipe și de pe cele 16 bănci de rezerve au luat parte la Gala de premiere a celor mai bune echipe și celor mai buni jucători, eveniment care a avut loc sâmbătă, pe 8 iunie, prin live-streaming.
La finalul ediției, au primit medalii 1791 de jucători de top și 118 echipe. La fiecare clasă și divizie a fost desemnată Campioană echipa care s-a impus cu cele mai multe puncte obținute în categoria sa pe parcursul ediției, 5 dintre acestea fiind din județul Iași: V BETA – Kings of Maths (antrenor Diana Gheorghe), VII BETA – Echipa lui Descartes (antrenor Aida Andreea Grecu), VII GAMMA – GalaxyIsMath (antrenor Ionel-Ciprian Rusu) VIII BETA – Math Storm (antrenor Geanina Gimiga), VIII GAMMA – Descendenții lui Pitagora (antrenor Ana-Gabriela Dima).
Ediția 2024, a treia, s-a desfășurat în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene din 25 de județe din țară (Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea), cu susținerea Anei Elisabeta Naghi, inspector de matematică și astronomie în cadrul Ministerului Educației.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau