Casa „Feldman”, redată comunităţii!
Dimensiune font:
Ieri a avut loc recepţia oficială clădirii care va funcţiona ca şi casă pentru actori * de altfel, prima familie care va locui aici este compusă dintr-o actriţă a Ateneului din Iaşi şi un actor al Naţionalului ieşean * reabilitarea clădirii, locuită în trecut de chirişii Primăriei, a costat 80.000 de euro
Prin grija conducerii Ateneului Iaşi şi cu sprijinul municipalităţii ieşene, o casă istorică din centrul oraşului, a fost redată comunităţii. Este vorba de imobilul situat pe Cuza Vodă 46, cunoscut şi sub numele de Casa „Feldman”, care, începând de ieri, a devenit locuinţă pentru actori. „Iată că după aproape doi ani de când am preluat-o, reuşim să o redăm comunităţii. E vorba de o clădire construită la 1896, o clădire care a avut cumva o traiectorie normală până după cel de-al Doilea Război Mondial, după care a servit ca şi locuinţe sociale. Am reuşit să restaurăm, să o modernizăm şi să o aducem la o stare de normalitate, îmbunăţind, totodată, arealul străzii Cuza Vodă”, spune managerul Ateneului Naţional din Iaşi, Andrei Apreutesei, cu referire la faptul că, în trecut, chiriaşii Primăriei au transformat imobilul într-un spațiu insalubru, cu mirosuri îngrozitoare.
Locuinţe de serviciu pentru actorii din Iaşi
Tot Andrei Apreutesei a explicat cine va locui în acest imobil. „Casa va funcţiona ca şi locuinţă de serviciu pentru actori ai oraşului, fie că aceştia sunt ai Ateneului din Iaşi, fie de la alte instituţii. De altfel, prima familie care va locui aici este compusă dintr-o actriţă care este angajată la noi şi un actor al Naţionalului ieşean, ceea ce ne bucură foarte mult. Au şi un bebe, care, probabil va fi actor, la Luceafărul, ca să fie toate instituţiile complete”, a glumit Andrei Apreutesei. Investiţia a costat 80.000 de euro, fonduri ale Primăriei şi din veniturile Ateneului, aici fiind inclusă şi restaurarea podului, de asemenea, locuibil. „Însă cel mai important este faptul că am reuşit să salvăm o clădire de o sută şi ceva de ani şi să o redăm comunităţii”, a mai spus Andrei Apreutesei. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau