Cei trei care au speriat Ciorteştiul au fost trimişi în judecată
Dimensiune font:
Într-o singură noapte, ce de 28 spre 29 decembrie 2022, trei tineri, dintre care unul minor, au băgat realmente groaza în locuitorii comunei Ciorteşti. Claudiu Marciuc, Petrişor Chelaru şi Alexandro Chelaru au chefuit toată ziua, s-au îmbătat bine, apoi au pornit într-un raid sălbatic, la bordul unui Volkswagen Golf. Ca să se răzbune pe toţi ce-i supăraseră.
Prima victimă a fost L.A., o femeie care-l pălmuise cândva pe Alexandro, mezinul găştii. Haiducii au oprit maşina în faţa casei acesteia, Alexandro a sărit gardul, a spart geamurile, precum şi uşa de acces în locuinţă, ceilalţi doi au venit din spate cu brichetele şi au pus foc. Imobilul şi bunurile din interior au ars în totalitate. Pagubele estimate, aproximativ 30.000 euro. Cinici, înainte de a pleca, autorii dezastrului au sunat la 112, solicitând intervenţia pompierilor.
De aici, s-au deplasat la gospodărie lui D.S. Au dărâmat gardul, după care, înarmaţi cu răngi, au demolat magazia şi au distrus toate lucrurile din curte. La fel au procedat şi cu M.T. Au urmat soţii A.C. şi M.C., ogradă incendiată, doi pereţi ai casei distruşi.
Teroriştii nu s-au oprit aici, au devastat autoturismul lui R.P., după care au năvălit în localul din centrul comunei. Au rupt toate scaunele şi toate mesele, au spart sticlele şi l-au ameninţat cu moartea pe patronul V.P.
Sătenii n-au stat cu mâinile în sân, au anunţat poliţia, pe urmele celor trei s-au pornit mai multe echipaje, s-a format un baraj ca-n filmele de acţiune, Volkswagenul fiind oprit la câţiva kilometri de la ieşirea din comună. Claudiu Marciuc, cel de la volan, avea o alcoolemie de 1,05 mg/l în aerul expirat, nu deţine permis de conducere şi a refuzat recoltarea mostrelor biologice.
Acea noapte de pomină s-a terminat cu încătuşarea întregii bande, procurorii au obţinut apoi mandatul de arestare preventivă pentru 30 zile, care a tot fost prelungit. Teribiliştilor li s-a deschis dosar penal pentru incendiere, distrugere, conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului, rechizitoriul a trecut de camera preliminară şi urmează a se stabili primul termen al procesului. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau