Cel de-al zecelea tramvai PESA a ajuns ieri la Iaşi
Dimensiune font:
Pe porţile depoului de la Gară al Companiei de Transport Public (CTP) a intrat ieri cel de-al zecelea tramvai PESA, din totalul celor 16 produse de compania poloneză PESA Bydgoszcz SA, achiziţionate de Primăria cu fonduri europene, în cadrul proiectului de modernizare a transportului în comun. Contractul de achiziție a celor 16 tramvaie PESA a fost semnat pe 27 aprilie 2020, iar valoarea acestuia este de circa 163 de milioane de lei, (aproximativ 33,1 milioane de euro – ceea ce înseamnă 2,06 milioane de euro pentru fiecare tramvai).
Fiecare dintre cele 16 tramvaie PESA are o capacitate de transport de 230 de locuri, din care 30 pe scaune fixe, nerabatabile și individuale. Toate tramvaiele au dotări moderne: aer condiţionat, instalaţie de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de supraveghere video interior şi exterior, echipament pentru anunţuri vocale exterioare în staţii pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere, instalaţie electrică a echipamentelor de ticketing şi o instalaţie de informare a călătorilor atât la interior, cât şi la exterior, sistem de numărare a călătorilor prin senzori video inteligenţi 3D, etc. „În perioada următoare vor fi livrate municipiului Iași și alte tramvaie de către același producător, în baza contractului încheiat cu Primăria Iași, finanțat de către Uniunea Europeană. Noile vehicule vor ieși la stradă imediat ce toate procedurile interne vor fi încheiate”, precizează reprezentanţii CTP. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau