Centrul multifuncțional Cicoarei prinde contur!
Dimensiune font:
La trei luni de sla demararea lucrărilor, a fost turnată fundaţia clădirii, iar în prezent la armătura parterului
Zona Cicoarei mai face un pas în procesul de urbanizare. În luna februarie, primarul Mihai Chirica anunța că lucrările de construire a Centrului multifuncțional Cicoarei, susținute cu fonduri europene, încep în curând, lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat în luna martie. În cele trei luni scurse de atunci, constructorul, firma vasluiană SC Katar Conneg SRL, a turnat fundaţia clădirii şi în prezent lucrează la realizarea armăturii metalice de la parter. Centrul multifuncțional este construit pe strada Sofia Nădejde (fostă Cicoarei) pe un teren de 7.700 metri pătrați, din care 15% vor fi spații verzi. Proiectul are o valoare totală de 16.846.646,85 lei și este finanțat prin Programul Operațional Regional - Axa Prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” - Obiectivul Specific 4.3. Lucrările de construire vor fi finalizate în luna septembrie a anului viitor.
Noua construcție va avea un regim de înălțime P + 4E (cu o înălțime maximă 20 de metri de la cota terenului natural în aria construită).
În cadrul centrului vor fi organizate spaţii pentru activităţi educative dedicate dezvoltării copiilor şi tinerilor care locuiesc în cartierul Cicoarei şi în zonele învecinate. Astfel, proiectul prevede construirea unei săli de spectacole cu o capacitate de 120 de locuri, a unei săli de sport cu peste 150 de locuri în tribună, de săli de IT și audiții muzicale, a unei biblioteci etc. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau