CEVA, un teatru avangardist pentru tineri
Dimensiune font:
Ieșenii sunt invitați la spectacolul „Ia mai zi ceva!”, dezvoltat de către Centrul educațional de arte performative CEVA din Târgu Neamț. Reprezentația este rezultatul unui proces colectiv la care iau parte zece adolescenți care formează trupa CEVA. Conceput ca o interpretare a unei istorii imaginate a artei în orașul Târgu Neamț, spectacolul aduce în dezbatere preconcepțiile publicului față de artă, dar și limitele personale în vederea înțelegerii artei.
Din distribuție fac parte Elena Bogdan, Jo Brăilescu, Daniel Chirilă, Raluca Chiper, Ada Ciocârlan, Alexandru Mălnici, Neculae Nemerenco, Adelina Stan, Iulian Stoian, Mara Tarhon, Daria Tămăscălaru. Regia și dramaturgia este colectivă, adaptată, curatoriată, fezandată de Irina Slate, Daniel Chirilă și Jo Brăilescu.
„Am încărcat, am descărcat, am obosit, am transpirat, apoi am luat-o de la capăt. Fiecare loc nou ne umple de emoție, uneori ne scurtcircuitează un fior de frică, însă rămânem ancorați în bucuria lucrurilor pe care le facem. Nu știm niciodată cum va fi publicul cu care ne întâlnim, iar asta ne păstrează vii și prezenți. Ce facem noi se mai cheamă și artă vie. Am învățat în această călătorie cum nu există întâlniri perfecte, dar pot exista întâlniri prezente. Că oamenii viețuiesc în multe feluri, iar atâta vreme cât noi trezim în ceilalți un răspuns, fie și el un zumzet care pe moment ne deranjează, uneori așa arată acest împreună al nostru. Pentru asta facem ceea ce facem: câteva zeci de minute în care împărțim o lume”, ne-a povestit Irina Slate, regizoare și dramaturgă în cadrul proiectului.
Proiectul „ceva ARTĂ (vie)” completează puzzle-ul C.E.V.A. După comunitate, educație și viitor, au ajuns la spectacolul despre artă, care constă într-un demers de cercetare creativă finalizat cu un spectacol de teatru profesionist și urmat de un turneu cu mai multe reprezentații în comunități rurale din județul Neamț și prin țară.
Centrul Educațional de Arte Performative CEVA este un spațiu de creație și gândire critică care-și propune (încă din 2018) să reactiveze din punct de vedere cultural comunitatea locală și să ofere perspective profesionale adolescentelor și adolescenților implicați. CEVA folosește instrumente specifice teatrului și artelor performative (spectacole, festivaluri, expoziții, instalații vizuale, concerte etc.) pentru a cerceta teme importante din societatea contemporană, corelându-le cu realitățile concrete ale comunității nemțene. CEVA a pornit de la Comunitate, Educație, Viitor și Artă, acestea reprezentând direcțiile activităților pe care centrul le desfășoară împreună cu adolescenții implicați.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau