Chirica aplaudă decizia Vaticanului de a interzice căsătoriile între persoanele de același sex
Dimensiune font:
Vaticanul a anunțat ieri că Biserica Catolică nu va binecuvânta căsătoriile între persoanele de același sex, veste care i-a dat prilejul primarului Mihai Chirica să o comenteze pe rețelele de socializare ca fiind „un act de curaj” din partea Sfântului Scaun. „Într-o lume în care organizații mai mult ori mai puțin oculte, cărora li se alătura și destule partide politice, atacă cu vehemență valorile creștine pe care s-a întemeiat actuala civilizație, apărarea acestor valori ne dă puterea de a mai crede în ziua de mâine. Într-o lume în care se dărâmă statuile unor eroi, se falsifică istoria și se rescriu poveștile – pentru a fi pe placul progresiștilor! – tradiția și sfintele obiceiuri pot să ne păstreze inima și mintea curate. Admit că fiecare om trebuie să aibă libertatea de a-și trăi viața așa cum crede de cuviință (este un drept fundamental conferit tocmai de lupta înaintașilor noștri!), dar de acest drept, ca și de altele, haideți să ne bucurăm toți, nu doar unii: mai ales cei care seamănă ură și neîncredere în tot ce s-a construit bun în ultimii două mii de ani!”, a scris primarul Iaşului. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau