Chirica solicită sprijinul primarilor din județ pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic
Dimensiune font:
Concret, este vorba de găsirea unor terenuri pe care să poată fi amenajate parcări care vor funcţiona pe principiul Parc & Ride
Primăria Municipiului Iași intenționează să amenajeze, în toate punctele de intrare în oraș, parcări care vor funcționa pe principiul Parc & Ride, un sistem ce va permite un acces mult mai facil în municipiu al persoanelor care utilizează autoturismele pentru a accede în oraş. Concret, conducătorii auto își vor putea lăsa autovehiculele în aceste parcări, urmând să-și continue drumul în municipiul Iași prin intermediul mijloacelor de transport în comun local.
Proiectele de amenajare a acestor parcări, realizate în partenerat cu Primăria Municipiului Iași, vor întruni condițiile de eligibilitate, putând fi concretizate cu ajutorul fondurilor europene pentru exerciţiul bugetar 2021 – 2027. Singura problemă o reprezintă terenurile libere pe care ar putea fi amenajate aceste parcări, motiv pentru care primarul Iaşului a adresat omologilor săi din comunele limitrofe rugămintea de a identifica astfel de suprafeţe. „Vă adresez rugămintea să identificați o suprafață de teren care să se preteze pentru o astfel de investiție, una dintre cerințele esențiale care trebuie îndeplinită fiind situarea ei în proximitatea căilor de acces rutier către Iași. În cadrul acestui parteneriat, Primăria Municipiului Iași va amenaja stații de mijloc de transport în comun, asigurând legătura rapidă și sigură pentru cei care utilizează parcarea și doresc să ajunge la diverse destinații din municipiu”, a spus primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, această modalitate de deplasare va avea ca efecte deosebit de importante descongestionarea traficului, reducerea poluării atmosferice și fonice, precum și a ambuteiajelor auto. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau