Ciorba rădăuțeană a împlinit 40 de ani. Cui aparține rețeta
Dimensiune font:
Pe 14 februarie se împlinesc 40 de ani de când renumita ciorbă rădăuțeană a intrat în rețetarul oficial al restaurantelor din Bucovina. Când a fost consemnată, pe 14 februarie 1982, nimeni nu se aștepta la succesul pe care îl are acest fel de mâncare.
Cornelia Dumitrescu, o gospodină din Rădăuți, a făcut acasă ciorba prima dată, la o aniversare în familie, folosind carne de curcan, de la păsările pe care le creștea în gospodărie. A fost apreciată de familie, și a servit-o, apoi, și în restaurantul în care lucra ca bucătar-șef.
„Locuind la curte creșteam păsări și având carne la dispoziție am făcut tot felul de preparate, inclusiv cârnați de curcan. Ciorba de burtă nu-i plăcea nici unuia dintre noi, iar într-o zi soțul, Serafim, m-a întrebat dacă aș putea face din pieptul de curcan o ciorbă ceva mai deosebită. La final de săptămână am făcut ciorba rădăuțeană, am chemat și copiii și le-a plăcut tuturor. El mi-a spus să introduc acest fel de mâncare la restaurant, că o să le placă oamenilor. Și așa am pornit cu ciorba rădăuțeană”, povestește Cornelia Dumitrescu. După ce adaptat rețeta și a schimbat materia primă, înlocuind-o cu carne de pui, mai ieftină, a ieșit o delicatesă, devenind cea mai căutată ciorbă din meniurile restaurantelor românești.
Ciorba rădăuțeană, pe placul regilor, reginelor și al lui Ceaușescu
Renumele bucatelor preparate de bucătăresele Restaurantului Nordic, din Rădăuți, le-a adus și oaspeți de seamă. Au fost chemate să gătească și să servească masa pe la mănăstiri (Putna, Sucevița etc.), unor delegații oficiale precum cea din mai 1975, când a avut loc vizita în România a reginei Juliana și a prințului Bernhard – familia regală olandeză, care a vizitat atât Bucovina, cât și Delta Dunării. Ciorba rădăuțeană i-a fost servită prim-ministrului din Israel, iar lui Ceaușescu i-a plăcut atât de mult că a cerut două porții.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau