CJ alocă peste 1,2 milioane de euro spitalelor ieșene angrenate în lupta cu pandemia

90627810_1274767666196957_4513379529896493056_o

Dimensiune font:

| 25-03-2020 20:39

Consiliul Județean a redirecționat astăzi 6,23 milioane de lei către cele șase spitale din subordine, pentru achiziția în regim de urgență de echipamente, aparatură, materiale de dezinfecție și aparate speciale pentru lupta cu pandemia Covid 19.

Consilierii s-au întrunit în ședință de îndată pentru aprobarea transferului unor sume care inițial au fost alocate pentru manifestări culturale ce nu se vor mai putea desfășura însă din cauza pandemiei.

Astfel, alocările pentru: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, Ansamblul Artistic Profesionist "Constantin Arvinte", Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi", Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Școala Populară de Arte „Titel Popovici”, Filarmonica "Moldova" Iași, Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul" au fost diminuate cu trei milioane de lei, restul fondurilor redistribuite în cadrul întrunirii de astăzi provenind din bugetul Consiliului Județean. „Am convocat această întrunire pentru că acum, mai mult decât oricând, este necesar ca pe lângă pacienții din spitale să protejăm și cadrele medicale. Avem șase spitale în subordine și trebuie să le asigurăm necesarul de echipamente și materiale de cea mai bună calitate. Acum trebuie să avem grijă de oamenii din sistemul sanitar pentru ca ei să poată, la rândul lor, să aibă grijă de sănătatea tuturor. Avem un dușman invizibil care pune mari probleme iar dacă medicii și cadrele din spitale vor fi afectați, războiul va fi ca și pierdut. În primă fază, vor fi achiziționate 15.000 de măști FFP-3, care s-au dovedit a fi cele mai eficiente, 10.000 de combinezoane speciale, 5.000 de teste rapide pentru personalul din spitale și 250 de aparate de dezinfecție, pentru saloanele de la Spitalul de Boli Infecțioase, cele de la Pneumoftiziologie și de la Spitalul de Neurochirurgie. Sumele rămase disponibile vor fi la dispoziția spitalelor și vor fi utilizate pentru completarea stocurilor, în funcție de necesități”, a declarat Maricel Popa. Daniel BACIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Lucrări de modernizarea și extinderea la trei colegii din Iași
04/11/2024 22:51

* investitiile sunt realizate in cadrul programului PNRR - Componenta 15: Educatie, Investitia 10: Construirea si dezvoltarea unei retele-pilot de scoli verzi Primarul Mihai Chirica a semnat contractul de serv ...

Centrul Multifuncțional din zona Cicoarei, la un pas de finalizare
04/11/2024 22:50

* in cadrul centrului vor fi organizate spaţii pentru activităţi educative dedicate dezvoltării copiilor şi tinerilor care locuiesc in cartierul Cicoarei şi in zonele invecinate Lucrările la Centrul Mul ...

Zeci de instituţii ieşene, jefuite de trei mureşeni
04/11/2024 22:49

* aceştia au operat in intreaga ţară, cumpărau online vouchere de vacanţă, la un pic peste jumătate din preţ * le decontau apoi la cel real, dar beneficiarii nu ajungeau la vacanţele visate * in dosar ...

Tâlhăria, infracţiune gravă? La Iaşi, nici vorbă de aşa ceva!
04/11/2024 22:48

* in acest an, pe mesele judecătorilor ieşeni au ajuns, in total 576 dosare avand ca obiect infracţiunile de „talhărie” şi „talhărie calificată” * despre cele mai interesante, am ...

Schimbarea la față a Spitalului de Recuperare
04/11/2024 22:47

La Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi au fost livrate şi recepţionate, recent, echipamente medicale finanţate din bugetul local şi din veniturile proprii ale spitalului pentru Laboratorul de radiologie ...

TUIASI va avea cele mai moderne cămine din Iași
04/11/2024 22:46

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) a obtinut finantare, prin PNRR, pentru reabilitarea si eficientizarea energetică a trei cămine din Campusul „Tudor Vladimirescu&rdq ...

Prețul apartamentelor vechi, mai mare decât al celor noi, la Iași!
04/11/2024 22:45

* in octombrie, in Iasi, o garsonieră de 40 mp a avut un pret mediu de 66.413 euro, apartamentele cu două camere de 55 mp au costat 91.318 euro, iar apartamentele de 75 mp cu trei camere au ajuns la 124.524&n ...

Homeschooling, educație fără bariere
04/11/2024 13:17

Într-o lume in continuă schimbare, sistemele de educatie traditionale au inceput să fie puse sub semnul intrebării, iar homeschooling-ul – educatia la domiciliu – a devenit o alternativă d ...

Conferințele de la Ateneu, dialog între artă și știință
04/11/2024 12:58

Pe 9 noiembrie, la ora 18:00, Sala Unirii a Ateneului din Iasi va găzdui cea de-a III-a editie a proiectului cultural „Conferinte la Ateneu”, un eveniment care pune in dialog două domenii aparent ...

  Expoziție dedicată lui Alexandru Ioan Cuza, la Vaslui
04/11/2024 12:38

Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui va găzdui, in perioada 5 noiembrie 2024 -28 februarie 2025, expoziţia temporară „Alexandru Ioan Cuza 150”, organizată de Muzeul Naţional d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei