Cod roşu de inundaţii, la Botoșani . Prutul a trecut peste cota de pericol!
Dimensiune font:
* nivelul râului Prut la intrarea pe teritoriul României a depăşit, azi dimineaţă, la ora 10, cu 84 de centimetri cota de pericol * Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis ieri o nouă avertizare Cod roşu de inundaţii, valabilă până joi, în judeţul Botoşani
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu, a precizat că, la staţia hidrometrică de la Oroftiana, Prutul măsura 734 de centimetri, cu 84 de centimetri peste cota de pericol, care a fost stabilită la 650 de centimetri, iar tendinţa este de creştere.
Tot azi, la ora 10, la staţia hidrometrică de la Rădăuţi Prut, cota de inundaţii pe râul Prut a fost depăşită cu 20 de centimetri. „Două echipaje ale ISU Botoşani şi autorităţile locale monitorizează situaţia în teren”, a precizat Dorina Lupu.
Cotele apelor râului Prut la intrarea în ţară au crescut pe fondul viiturilor care vin din Ucraina.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis ieri o nouă avertizare Cod roşu de inundaţii, valabilă până joi pe râuri din judeţele Botoşani și Maramureș.
Potrivit hidrologilor, până pe 25 iunie, ora 12, pe durata Codului roşu, pe râurile din bazinele hidrografice Tisa - sector aval intrarea în ţară (judeţul Maramureş) şi Prut - sector amonte Acumularea Stânca Costeşti (judeţul Botoşani), se vor semnala scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare.
În acelaşi timp, va fi Cod portocaliu de viituri până vineri, la ora 12, respectiv Cod galben de fenomene hidrologice importante până vineri la miezul nopţii pe multe râuri din țară, printre care Prut și Siret. Nicolae DRUMEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau