Concurs pentru şefii Centrului pentru Cultură şi Parcului Naţional Ceahlău
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean (CJ), organizează, la sfârşitul lunii ianuarie, concursul de proiecte de management pentru ocuparea postului de director la Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”. Persoanele interesate să participe la concurs trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă, precum şi experienţă într-o funcţie de conducere de minim trei ani. Candidaţii vor depune dosarele de concurs şi proiectele de management, la sediul CJ, până pe 10 ianuarie, ora 16:00, iar în perioada 11 – 24 ianuarie, se va face analiza acestora. Între 28 şi 31 ianuarie, va avea loc susţinerea proiectelor de management în cadrul interviului. În prezent, instituţia de cultură este condusă în regim de interimat de fostul viceprimar al municipiului Piatra Neamţ, Ana Monda.
La începutul lunii februarie, va avea loc un nou concurs, de această dată pentru ocuparea funcţiei de şef al Direcţiei de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău. Proba scrisă a concursului va avea loc în data de 6 februarie, ora 10:00, la Consiliul Judeţean, iar interviul este programat pe data de 8 februarie. Cătălin Gavrilescu este directorul temporar al Parcului Naţional Ceahlău. El a fost numit pe funcţie în noiembrie 2011, iar anul trecut, conducerea judeţului a decis prelungirea mandatului până la aflarea rezultatului concursului.
Ingrid Ciofoaia
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau