Copil din Botoșani, căutat cu elicopterul după ce a dispărut
Dimensiune font:
Un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie ia parte, începând de luni dimineaţă, la căutările copilului de doi ani care a dispărut, duminică după-amiază, în localitatea Tudora din judeţul Botoşani, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.
Potrivit acestora, căutările băieţelului au continuat pe tot parcursul nopţii, iar în cursul dimineţii de luni echipelor de căutare s-ar alăturat forţe de ordine din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Jandarmi Suceava şi Bacău.
"Poliţiştii, jandarmii, pompierii, poliţiştii de frontieră, precum şi voluntari din comunitate continuă activităţile pentru găsirea minorului", au precizat oficialii IPJ Botoşani.
Zeci de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră participă, începând de duminică, la o acţiune de căutare a unui băieţel de doi ani, care a dispărut, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.
Copilul, care este din localitatea Tudora, se afla în vizita la o cunoştinţă, împreună cu familia, când a părăsit locuinţa respectivă, iar în urma căutărilor cei apropiaţi nu au reuşit să-l identifice.
Radu Ayan are următoarele semnalmente: păr şaten închis, ochi căprui, ten măsliniu.
Vestimentaţie cunoscută: bluză de trening roşie cu dungi albe pe mâneci, pantaloni negri cu dungi laterale albe, adidaşi cu lumini la talpă.
IPJ Botoşani roagă cetăţenii care deţin informaţii cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau