Copilă de 12 ani, salvată de medicii de la Neurochirurgie
Dimensiune font:
Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi au efectuat o intervenţie chirurgicală în timpul căreia au extirpat o formaţiune tumorală rară localizată la nivelul ventriculului III, pacientul fiind o fetiţă în vârstă de 12 ani, din judeţul Botoşani, cu foarte bune rezultate la învăţătură.
Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, Lucian Eva, coordonatorul echipei de intervenţie chirurgicală, a declarat, joi, jurnaliştilor, că fetiţa în vârstă de 12 ani a venit la Spitalul de Neurochirurgie din cauza unui sindrom de hipertensiune intracraniană care îi provoca stări de greaţă, vărsături, dureri de cap, cefalee.
‘În urma investigaţiilor făcute la spitalul nostru s-a descoperit o tumoră situată într-o cavitate a creierului numită ventricul III. Probabilitatea de a fi un ependimom era foarte mare, având în vedere caracteristicile sale. S-a intervenit chirurgical printr-un abord destul de laborios, pentru că nu a fost aşa de facil să ajungem la acea tumoră‘, a declarat Lucian Eva.
Potrivit acestuia, operaţia a durat câteva ore şi a fost un succes, mai ales că astfel de cazuri sunt extrem de rar întâlnite – două cazuri la un milion de persoane.
‘S-a dovedit a fi o tumoră dezvoltată în nişte celule speciale ale creierului care tapetează aceste cavităţi numite ventriculi sau canalul ependimar care trece prin măduva spinării. Ele sunt tumori rare. În Comunitatea Europeană sunt două cazuri la un milion şi sunt mai frecvente la copii. În aproximativ 10% din tumorile la nivelul creierului şi măduvei. În general sunt tumori benigne, dar depinde şi de tipul acestora. Ele necesită în anumite situaţii tratament complementar: chimio şi radio terapie, cu rezultate foarte bune. Multe dintre tumori se distrug prin radioterapie‘, a mai declarat Lucian Eva.
Medicul a spus că, post-operator, evoluţia stării fetiţei este una bună, aceasta reîntorcându-se acasă.
‘Urmează să fie consultată la Institutul Regional de Oncologie Iaşi sau la Spitalul de Pediatrie din Iaşi pentru a se stabili tratamentul complementar. Din câte am înţeles de la familia ei, fetiţa este un elev eminent, cu rezultate foarte bune la şcoală‘, a mai precizat Lucian Eva.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau