Costel Alexe a anunțat un nou proiect menit sa deblocheze traficul de la intrarea în municipiul Iași
Dimensiune font:
Autoritățile județene au anunțat un nou proiect legat de modernizarea unei șosele care ar putea scoate tot traficul din zona Drumului European 583. Șoseaua DJ 282 Potângeni-Românești-Podu Iloaiei ar putea reprezenta o variantă de traseu pentru conducătorii auto ce vin pe Drumul European pentru a ajunge în Copou și, apoi, mai departe, spre Rediu-Movileni.
Această șosea a fost inclusă în noul masterplan de drumuri județene, proiect cu o valoare totală de 290 de milioane de euro.
Costel Alexe, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, a arătat și în ce constă proiectul de reabilitare a arterei care va descongestiona traficul din municipiul Iași:„Avem o serie de proiecte de modernizare a infrastructurii. De exemplu, de la Românești la Movileni facem conectivitatea între DE 583 și arterele județene. Vorbim despre drumul de la Podu Iloaiei spre Movileni, astfel încât cei care vin din zona Roman sau Târgu Frumos să nu mai intre prin Iași, prin Păcurari, să ajungă în Copou-Breazu, pentru a merge la Movileni”, a spus Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.
În plus, Costel Alexe a precizat că, prin proiectul centurii ușoare, ce include reabilitatea a 73 de kilometri de drumuri din jurul Iașului, se poate asigura o conexiune mai ușoară cu zona de est a județului.
„Avem un proiect prin care să putem asigura finanțarea pentru o altă șosea. Este vorba despre drumul de la Schitu Duca spre Albița. Este necesar ca șoferii să nu mai meargă pe «Drumul Hoților», ci să ajungă pe noua centură ușoară, proiectul derulat în prezent de Consiliul Județean Iași. Vrem șosele cu două benzi pe sens, pentru ca transportul județean să asigure o fluidizare mai bună pentru a lega municipiul Iași de comunitățile din jur. Trebuie să prioritizăm mai bine resursele limitate ale CJ”, a mai spus șeful CJ Iași.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau