Cresc taxele şi impozitele locale
Dimensiune font:
Un proiect de hotărâre de Consiliu Local prevede modificări ale taxelor şi impozitelor locale, din 2022 * indexarea propusă este de 2,6% (indicele inflaţiei) * pentru terenul agricol nelucrat timp de doi ani consecutiv impozitul pe teren se majorează cu 500%, începând cu al treilea an * cu până la 500% se majorează și impozitul pe clădirile neîngrijite, situate în intravilan
În şedinţa Consiliului Local din această săptămână va fi analizat proiectul de hotărâre privind privind stabilirea impozitelor si taxelor locale şi a altor sume care se fac venit al bugetului local pentru anul 2022. Propunerea ar fi ca, începând de anul viitor, taxele şi impozitele plătite de ieşeni vor fi mai mari. „Se adoptă impozitele şi taxele locale şi alte sume care se fac venit al bugetului local pentru anul fiscal 2022 indexate cu rata inflaţiei de 2,6% comunicata pe site-urile MDRAP şi MFP”, se arată în document. Indexarea priveşte următoarele categorii de impozite: impozitul şi taxa pe clădiri, pe terenurile amplasate în intravilan, categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, pe terenuri amplasate în extravilan, pe mijloacele de transport, pe spectacole, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate, alte taxe pentru deţinerea sau utilizarea echipamentelor şi utilajelor destinate obţinerii de venit care folosesc infrastructura publică locală
Impozitări diferite pentru cetăţeni şi firme
În ceea ce priveşte impozitul şi taxa pe teren intravilan, categoria curţi-construcţii, se propun niveluri diferenţiate al impozitului / taxei / hectar pentru persoane fizice şi persoane juridice. Pentru persoanele fizice aceste niveluri, diferenţiate pe zone de impozitare, se situează la aproximativ jumătate din cele propuse pentru persoanele juridice. Nivelurile minime indexate (acolo unde există marje) sau nivelurile stabilite prin lege şi indexate reprezintă niveluri minime obligatorii ale taxelor şi impozitelor sau sumelor stabilite de legiuitor şi care stau la baza calculării acestor prelevări către buget. Marea majoritate a taxelor şi impozitelor locale, în principal cele care deţin ponderea valorică în veniturile din impozite şi taxe locale, sunt propuse la nivelurile minime din lege (de exemplu: impozitul pe clădiri persoane fizice, parte din impozitul pe clădiri persoane juridice, impozitul asupra mijloacelor de transport etc.).
Taxe exorbitante pentru proprietarii indolenţi
Pentru terenul agricol nelucrat timp de doi ani consecutiv impozitul pe teren se majorează cu 500%, începând cu al treilea an. Terenurile care îndeplinesc condiţiile de majorare se stabilesc prin Hotărâre a Consiliului Local, în baza documentaţiei întocmite de Registrul Agricol.
Apoi, impozitul pe clădiri pentru clădirile neîngrijite, situate în intravilan, se majorează astfel: cu 300%, pentru punctajul final între 30,00 şi 59,99;
cu 400%, pentru punctajul final între 60,00 şi 79,99; cu 500%, pentru punctajul final între 80,00 şi 100,00.
În fine, impozitul pe teren pentru terenurile neîngrijite, altele decât cele agricole, situate în intravilan, se majorează cu 250%, pentru punctajul final de 50,00 şi cu 500%, pentru punctajul final de 100,00. Clădirile şi terenurile neîngrijite se stabilesc prin Hotărâre a Consiliului Local, în baza documentaţiei întocmite de persoanele împuternicite prin dispoziţia primarului Municipiului Iaşi. Tudor DAMASCHIN
* * *
Plata cu întârziere a taxelor, impozitelor, contribuţiilor şi a altor sume
datorate bugetului local, atrage dupa sine majorări de întârziere calculate pentru fiecare lună. Nivelul majorării de întârziere este de 1% pentru fiecare lună
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau