Cum va fi cheltuit bugetul Iaşului
Dimensiune font:
Investițiile în infrastructura rutieră și de transport, continuarea proiectelor de reabilitare, modernizare și dotare cu echipamente didactice performante a sistemului de învățământ, modernizarea și extinderea rețelelor de distribuție a agentului termic reprezintă doar o parte dintre cele mai importate obiective ale bugetului municipiului Iași, în acest an * primarul Mihai Chirica susţine că bugetul anului 2022 va fi sensibil egal cu cel de anul trecut * în 2021, Primăria a obţinut venituri de 1,167.008.210 lei (circa 236 de milioane de euro) şi a cheltuit 1.215.608.210 lei (circa 247 de milioane de euro), diferența de 48.600.000 lei fiind finanțată din excedentul anilor precedenți
O lună. Atât ne mai desparte până când bugetul local din acest an ar putea fi aprobat în Consiliul Local, aceasta dacă datele calendarului prezentat de primarul Mihai Chirica vor fi respectate. Potrivit edilului, în acest moment este așteptată repartizarea sumelor defalcate din partea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi din partea Consiliului Judeţean Iaşi (venituri de la bugetul de stat precum şi alte transferuri financiare), iar după ce aceste sume vor fi operate la nivel contabil va fi publicată prima variantă de proiect de buget – pe titluri generale – până în data de 12 ianuarie 2022. După această dată, legea obligă intrarea, timp de 15 zile, în dezbaterea efectivă a bugetului local. Apoi, centralizarea tuturor propunerilor venite de la cetățeni va fi făcută în data de 20 ianuarie, după care acestea vor fi analizate şi, pe cât posibil, introduse în bugetul local. Potrivit șefului municipalității, în jurul datei de 1 februarie va fi conturată o primă formă complexă a proiectului de buget, aceasta urmând a fi transmisă consilierilor locali, care vor putea să facă propuneri şi amendamente. „În maximum zece zile, adică în jurul datei de 11 februarie, se va putea intra cu dezbaterea şi adoptarea bugetului în plenul Consiliului Local”, a anunțat primarul, care a precizat că termenele expuse mai sus sunt cele impuse de legislaţia financiar-bugetară de la nivel naţional şi sunt termene maximale.
Aceeaşi bani, altă distracţie
Fără a dispune de cifrele finale, edilul-şef a prezentat considerentele generale şi filozofia bugetului municipiului Iași pentru anul 2022. „Anul trecut a fost un an bun din punct de vedere financiar. Am reușit să acumulăm și un excedent bugetar, nu foarte mare, dar posibil de utilizat. În acest moment avem 26 de milioane de lei în excedent, mare parte utilizați pentru derularea fondurilor europene. Sunt convins că dezbaterea publică din această perioadă va fi într-un alt registru ca anul trecut, mult mai responsabil, atașat nevoilor acestui oraș, spre deosebire de anul 2021. Începem anul 2022 într-un val pandemic, dar și într-o situație mai critică din punct de vedere economic la nivel european și mondial. Cu toate acestea, bugetul anului 2022 va fi sensibil egal cu cel de anul trecut, încercând să acoperim cele două mari capitole, de funcționare și de dezvoltare”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Autobuze electrice, depouri noi, pasaje
Proiectele de infrastructură vizează continuarea celor vechi (linia de tramvai Iaşi – Dancu, cea de pe Calea Chişinăului), dar şi unele noi, cum ar fi demararea documentaţiilor şi studiilor pentru extinderea infrastructurii de tramvai în zona Tomeşti, zona Dancu şi zona ERA. Alte două proiecte vizează modernizarea Depoului Dacia, dar şi inițierea proiectării Depoului de la Fortus. 2022 va fi anul care va marca introducerea pe trasee a primelor autobuze electrice – sunt aşteptate să ajungă la Iaşi 44 de autobuze – în paralel cu înnoirea parcului de tramvaie, prin scoaterea la stradă a vagoanelor furnizate de Bozankaya (în prezent circulă doar tramvaiele PESA). Nu a fost uitat nici transportul alternativ, dorindu-se implementarea proiectului Iaşi Velo-City (circa 1000 de biciclete) şi realizarea staţiile de îmbarcare aferente. Îmbunătățirea şi finalizarea strategiei Proiectul de Mobilitate Durabilă şi strategiei parcărilor, finalizarea parcării supraterane din Muşatini, realizarea pasajele din zonele Bucium, Anastasie Panu, Agronomie, Podu Roş (cu varianta unui studiu din suprateran în subteran), Cronicar Mustea şi finalizarea documentaţiilor pentru amenajarea unor park & ride în zonele CUG şi Valea Lupului sunt alte investiţii curpise la acest capitol. Evident, nu vor lipsi lucrările vizând refacerea unui număr important de străzi.
Săli de sport pentru şcolile ieşene
Educaţia este un alt capitol prioritar pentru municipalitatea ieşeană. Şi în aceâst an vor continua finanţării pentru terenurile de sport (21), sălile de sport (4), locuri de joacă pentru copii, grădiniţe (4), creşe (2) şi documentaţiile pentru primele bazine de înot în cadrul grădiniţelor. La buget este prinsă finanţarea concursurilor, în parteneriat cu IŞJ, dar şi a proiectelor realizate în parteneriat cu Academia Română filiala Iaşi şi universităţile ieşene.
Cimitir nou în oraş
În domeniul cultură şi obiective culturale, se doreşte continuarea documentaţiilor pentru reabilitarea şi modernizarea cinematografelor din oraş. Este vorba de fostul cinematograf Republica, Trianon în prezent, un posibil sediu al Operei, şi de Victoria, Dacia şi Tineretului. Ieşenii pot avea anul acesta un Muzeul al Copiilor în casa Buicliu din Păcurari, dar şi esplanade noi în Piaţa Unirii şi Piaţa Palatului Culturii (vor demarate concursuri de soluţii). Nu au fost uitate nici lăcaşuriule de cult, existând deja
parteneriate cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în vederea reabilitării Mănăstirii Galata, Complexului Sf. Spiridon şi Mănăstirii Cetăţuia. „Vrem să alocăm fonduri necesare pentru investiţii în cimitirul Sf. Treime şi achiziţionarea unui teren pentru un cimitir nou”, a mai spus primarul.
Altă faţă a Teatrului Naţional
Tot anul acesta, suprafaţa spaţiilor verzi va creşte odată cu modernizarea şi extinderea celor din cartiere sau reabilitarea celor degradate (4 proiecte). De asemenea, se face eforturi pentru o finanţare europeană pentru modernizarea Plajei Nicolina. Nu în ultimul rând, 2022 ar putea aduce modernizarea Grădinii Copou şi demararea lucrărilor pentru Parcul Teatrului Naţional.
Se caută un partener pentru concesionarea termoficării
În ceea ce privește gestionarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică, preluată după încheierea contractului cu Veolia, primarul Mihai Chirica a apreciat că impactul asupra bugetului este unul însemnat. Edilul – șef a dat asigurări că sunt întrunite toate condiţiile ca sistemul de termoficare să funcţioneze fără probleme în această iarnă, stocurile de combustibil fiind asigurate, ca şi personalul specializat pentru gestionarea acestuia. De altfel, pentru acest an a fost decisă deja întocmirea, în regim de urgenţă, a documentaţiei privind concesionarea serviciilor de termoficare pentru a putea degreva bugetul local de cheltuieli suplimentare şi să se poate intra într-un parteneriat transparent şi eficient cu un operator privat care să gestioneze acest sistem. În paralel, vor fi alocate sumele necesare pentru a putea achiziţiona din timp combustibilii necesari pentru iarna 2022 – 2023. De asemenea, municipalitatea va aloca sumele necesare pentru continuarea investiţiilor în modernizarea sistemului de termoficare, atât prin cofinanţarea proiectelor europene, cât şi din fonduri proprii. Intenţia municipalității constă în modernizarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a agentului termic, retehnologizarea şi modernizarea instalaţiilor de producere a agentului termic la CET II Holboca (trecerea de pe cărbune pe gaz), în funcţie şi de proiectele de mediu din fonduri nerambursabile avansate pe exerciţiul bugetar 2021 – 2027 sau prin PNRR. Lucian STATE
* * *
Schiţa de buget este departe de a cea finală, aşa cum am spus, urmând dezbaterile publice. Trebuie menţionat faptul că la toate aceste proiecte se adaugă cele care vor fi propuse, sub forma amendamentelor, de formaţiunile politice care compun Consiliul Local Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau