Darul din dar. Gânduri despre omenie

 

V-ați gândit vreodată să vă faceți un bilanț de viață? Sau măcar ați încercat să țineți un jurnal? Este un exercițiu util, ne-ar ajuta să ne gândim la ce realizări am avut, ce eşecuri am trecut pe răboj şi prin suflet, cât am cheltuit (bani, suflet, timp, dragoste), ce am câştigat şi ce urme au lăsat cele 365 de zile în noi. Când ne-am bucurat, când am plâns şi din ce cauză, când am fost furioşi, când am iertat şi am mers mai departe.

Întocmit cinstit faţă de noi, bilanţul are un rol foarte important şi ne arată nu numai greşelile şi câştigurile, ci şi căile pe care am mers şi care ne-au adus fie bucurii, fie tristeţi. Dacă suntem atenţi la noi, la gândurile noastre, vom şti ce avem de făcut pentru a nu mai călca în aceleaşi străchini şi a nu mai pune degetul pe aceleaşi răni.

Pentru unii dintre noi, bilanţul şi lista de dorinţe pentru noul an este deja o obişnuinţă. Pentru alţii, nu, iar recomandarea mea ar fi să ia o foaie de hârtie şi un creion şi să-şi dea propriul extemporal. La final, în loc de notă să-şi ofere un dar. Ce vor ei – fie un film, o carte, o sticlă de vin sau un zâmbet în oglindă. Dacă socotelile le ies pe minus, în loc de pedepse le-aş sugera să treacă promisiunea că vor încerca să repare acele segmente de viaţă la care sunt restanţieri, apoi să-şi ofere în dar destinul pe care îl merită.

Am ajuns la „dar”, un cuvânt des rostit în ultima lună a anului. Şi dacă tot am vorbit despre bilanţ, eu aş sugera şi un contoar de cuvinte, în care să numărăm de câte ori am rostit cuvântul „dar” şi în ce circumstanţe. Dacă răspunsurile sunt Paşte, aniversare sau Crăciun aş renegocia lista de dorinţe pentru anul viitor. Pe primul loc aş trece darul pe care să mi-l ofer mie însămi în fiecare zi, apoi celor din jur pentru că fiecare zi este o sărbătoare.

Dacă îi veţi asculta pe cei mici, pentru mulţi dintre ei totul se derulează la timpul prezent. Cadourile trebuie oferite „acum”, jocurile se derulează „acum”, la plimbare mergem „astăzi”, la cinema la fel, iar cu prietenii ne întâlnim în parc tot „astăzi”. Mâine e un cuvânt rostit mai rar fiindcă puştii au o altfel de percepţie a timpului. Ei nu amână, aşa cum uneori fac oamenii mari, încheierea treburilor, ei sunt atenţi la rezultate şi la recompense, iar darurile se fac oricând şi cu orice ocazie, nu doar în anumite zile.

Ar fi bine să reînvăţăm de la cei mici că darul este o creaţie, fie doar şi de bucurie, şi nu trebuie să aşteptăm sărbătorile pentru a ne arăta generozitatea. Ultima lună a anului abundă în evenimente caritabile, în strângeri de fonduri pentru copiii bolnavi ori pentru bătrânii singuri, în spectacole şi tombole cu daruri pentru cei mai puţin norocoşi. Nu întreb de ce nu se întâmplă mai des astfel de acţiuni, dar mă întreb oare cum s-or fi simţind oamenii la care darurile ajung doar uneori şi mai ales în anii electorali? Nevoia îi obligă pe cei sărmani să accepte sacoşa întinsă şi mai adaugă o cicatrice pe rana demnităţii. Dacă la bilanţul personal am adăuga şi cuvântul „dar” oferit fără nici o ocazie, doar pentru că aşa vor inima şi sufletul, care au nevoie de iubire pentru a se hrăni, ar fi bine.

Şi dacă tot vine luna miracolelor, poate primul dar ar trebui să ni-l oferim nouă înşine, în fiecare zi în care ne privim în oglindă. Un zâmbet şi promisiunea de a fi mai buni „acum” şi nu cu vreo ocazie anume ar fi de ajuns.

Maura Anghel

 

CASETA

Editorialul este un mesaj de mulțumire tuturor oamenilor care sunt în slujba oamenilor și își înțeleg corect misiunea – medici, terapeuți, psihologi, preoți, ambulanțieri, pompieri. Tuturor oamenilor care mi-au oferit, chiar și atunci când nu a fost nevoie, o mână caldă și un suflet deschis.