Demonstrație de acordare a primului ajutor la Botoșani, de Ziua Internațională a Medicinei de Urgență
Dimensiune font:
Personalul UPU-SMURD Botoşani marchează, astăzi, Ziua Internațională a Medicinei de Urgență, printr-o demonstrație de acordare a primului ajutor.
Cadrele medicale vor fi prezente în foișorul mare din Parcul Mihai Eminescu, începând cu ora 16.00, unde vor arăta populației manevrele de bază de resuscitare şi poziţia de siguranţă a unui pacient.
Scopul este de a educa populația în privinţa acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardiac, pentru a reduce numărul de decese înregistrat din această cauză
Anual, în România, peste 10.000 de oameni suferă un stop cardio-respirator în afara spitalelor, deci fără a putea beneficia de asistenţă medicală imediată, şi numai una din şase victime primeşte ajutor de urgenţă din partea semenilor.
Victimele au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic, dar esenţial, către inimă şi creier.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau