Deţinuţii ieşeni au bombardat cu petiţii Secţia penală a Judecătoriei
Dimensiune font:
* lider detaşat la acest capitol este nemţeanul Puiu Mironescu, despre care am scris chiar zilele trecute * acesta a atins ieri borna de 110 acţiuni, fiind urmat, la distanţă apreciabilă, de alţi doi procesomani: Bogdan Benchea şi Viorel Uţă
27 din cele 35 cauze, adică 77,14%, aflate ieri pe rolul Judecătoriei Iaşi la secţiile penale sunt urmare a sesizărilor, plângerilor şi reclamaţiilor făcute de către deţinuţi. Deja condamnaţi, mulţi şi-au făcut un obicei de a deschide mereu şi mereu noi procese, pe motive deseori inventate. În ziua de marţi, ca de obicei, în clasamentul speţelor conduc contestaţiile împotriva horărârii judecătorului delegat (14 la număr), urmate aproape la egalitate de contestaţiile la executare (7 dosare) şi de cererile de liberare condiţionată (6).
Acest procentaj ridicat al petiţiilor venite de la cei închişi în Pentenciarul Iaşi e o stare de fapt instaurată, practic, în acelaşi timp cu decretarea stării de urgenţă şi se menţine relativ constant. Fenomenul se datorează, pe de o parte, faptului că multe speţe care nu sunt considerate urgenţe au fost suspendate pe perioada stării de urgenţă. Pe de altă parte, se constată că fie de plictiseală, fie ca să se distreze, unii deţinuţi abuzează de acest drept al lor, aşa încât aproape că nu este zi în care ei să nu facă memoriu. Liderul detaşat la acest capitol este nemţeanul Puiu Mironescu, despre care am scris chiar zilele trecute. El a atins ieri borna de 110 acţiuni şi este urmat, la distanţă apreciabilă, de Bogdan Benchea şi Viorel Uţă. Dar competiţia continuă. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau