Dimitrie Cantemir – 350
Dimensiune font:
În acest an marcăm 350 de ani de la nașterea principelui erudit Dimitrie Cantemir (1673-1723). Personalitate remarcabilă a culturii române și, în multe privințe, a culturii europene, Dimitrie Cantemir a beneficiat de o atenție particulară din partea cercetătorilor. Valoarea operei cantemiriene trece dincolo de frontierele țării pe care a condus-o, aparținând lumii întregi. Creațiile lui deschid astăzi un spațiu pentru reflecție și contemplare a preocupărilor diverse ale acestui om al „luminilor”.
În luna iunie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” îl omagiază în cadrul unui amplu eveniment desfăşurat în parteneriat cu Academia Română - Filiala Iaşi şi Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română - Filiala Iaşi.
Departamentul Colecţii Speciale organizează expoziția de carte „Dimitrie Cantemir – principe şi cărturar”, care reunește primele ediții în limba română sau în alte limbi de circulație internaţională ale celor mai importante scrieri cantemiriene tezaurizate de BCU „Mihai Eminescu”, mărturiile câtorva dintre personalitățile de seamă ale Europei occidentale de secol XVIII care l-au apreciat pe marele cărturar român (precum Voltaire, Byron, Guer) şi o selecție de studii dedicate diverselor segmente din opera enciclopedică a acestuia (P.P. Panaitescu, Ilie Minea, George Pascu, Ștefan Lemny ș.a.).
Expoziția poate fi vizitată în perioada 12 iunie - 7 iulie 2023 şi este completată de o expoziţie virtuală care oferă o privire panoramică asupra vieţii şi scrierilor lui Cantemir.
Personalitatea complexă a principelui va fi evocată de domnul prof. univ. dr. Bogdan Crețu în cadrul conferinței „Ce știm și ce nu vrem să știm despre Dimitrie Cantemir. Aspecte ideologice ale posterităţii unui savant”, care va avea loc pe 12 iunie, la ora 12, în sala B.P. Hasdeu a BCU „Mihai Eminescu”.
Invitat de onoare la această manifestare va fi domnul academician Viorel Barbu, preşedintele Academiei Romane – Filiala Iaşi.
La iniţiativa Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română - Filiala Iaşi, la ora 14.00, în Aula Academiei se va desfăşura suita de conferinţe: „Scrisoarea Moldovei, Neamț, 1825. Preliminarii la o ediție a primei versiuni românești a Descrierii Moldovei, în comparație cu originalul latin și cu ediția princeps, Leipzig, 1769 și 1771”, susținută de prof. univ. dr. Eugen Munteanu, și „Călătorie printre cuvintele lui Dimitrie Cantemir citate în Dicționarul limbii române al Academiei Române”, susținută de cercet. șt. gr. I dr. Gabriela Haja.
În încheierea manifestărilor, ansamblul Floralia - instrumental, condus de conf. univ. dr. Irina Zamfira Bucescu-Dănilă, va interpreta compoziţii muzicale din creaţia lui Dimitrie Cantemir.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau