Doi șefi din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, reținuți de DNA pentru luare de mită
Dimensiune font:
Șeful Serviciului Tehnic, Administrativ și Aprovizionare din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău și economistul unității medicale sunt acuzați de luare de mită.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 22 februarie a lui Dragoș Constantin Alexa, șef al Serviciului Tehnic, Administrativ și Aprovizionare din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, și Doru Ion Pralea, economist în cadrul aceleiași unități medicale, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.
De asemenea în cauză a mai fost dispusă măsura controlului judiciar față de un inculpat persoană fizică, om de afaceri, cercetat pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.
Potrivit procurorilor DNA, în cursul lunii februarie 2024, în contextul derulării unui contract de execuție privind efectuarea unor lucrări de întreținere și igienizare la subsolul și blocul alimentar din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, cei doi șefi ar fi pretins de la omul de afaceri, cercetat în prezenta cauză, suma de 20.000 lei, din care cei doi ar fi primit câte 1.000 euro, ce reprezenta o primă tranșă din banii pretinși inițial.
”Sumele de bani ar fi fost pretinse și primite de inculpații Alexa Dragoș-Constantin și Pralea Doru-Ion pentru a favoriza interesele omului de afaceri în scopul încheierii unui act adițional la contractul menționat, semnării procesului verbal de recepție a lucrărilor cât și pentru achitarea cu celeritate a facturilor aferente serviciilor prestate. În cursul urmăririi penale, prin ordonanța procurorilor s-a dispus măsura sechestrului asigurator în vederea confiscării speciale a întregii sume de bani ce a făcut obiectul infracțiunii de corupție”, potrivit DNA.
În cursul zilei de vineri, 23 februarie, cei doi au fost prezentați Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Anterior, în cursul zilei de 20 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate pe raza municipiului Bacău, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau