Doi hoţi pentru un tub cu balsam de buze
Dimensiune font:
* prejudiciul, unul minor, a fost recuperat, astfel încât s-a încetat procesul penal împotriva inculpaţilor
A fost nevoie de aproape opt luni şi cinci termene de judecată pentru ca magistraţii ieşeni să renunţe la procesul penal împotriva Laviniei S. şi a lui Ion S. Cei doi fuseseră inculpaţi, în data de 10 noiembrie 2023, pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Tânăra a operat, bărbatul a ţinut de şase. Locul desfăşurării: un hipermarket din apropierea Gării Iaşi. Lavinia a luat de pe raft un tub cu balsam de buze, i-a rupt eticheta şi a ieşit din magazin fără a achita produsul. N-a apucat să ajungă prea departe, agenţii de pază îi văzuseră întreaga acţiune pe camerele de supraveghere. Au oprit-o, au percheziţionat-o, recuperând tubul de balsam în valoare de 12 lei. Dar, conform legii, au sunat la poliţie, agenţii au venit, au întocmit proces-verbal şi au deschis dosar penal. Procurorul de caz a întocmit rechizitoriul, hoaţa şi complicele ei fiind trimişi în judecată. Însă, prin decizia dată la sfârşitul săptămânii traecute, magistraţii ieşeni au decis încetarea procesului penal. Din două motive: întâi, deoarece prejudiciul a fost recuperat integral, apoi, fiindcă „nu există un interes public în continuarea urmăririi penale”
Totuşi, Lavinia nu poate răsufla uşurată. Mai are un proces, tot pentru furt din magazin. De data asta, e vorba de nişte haine, următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 21 mai a.c., norocul ei e că n-a împlinit încă 18 ani. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau