Două palme date soției, la beţie, i-au adus o condamnare
Dimensiune font:
* iniţial, agresorul a invocat legitima apărare, dar judecătorii nu l-au crezut * speriat că va ajunge la închisoare, ieşeanul a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei * s-a ales cu amendă penală
Valentin B. are 44 de ani, este instalator şi lucrează la un spital din Iaşi. Până anul trecut, el n-a avut niciun fel de probleme cu justiţia, n-a încasat nici măcar o banală amendă. Locuia la o casă din Ciurea, împreună cu soţia, cei doi copii şi cu tatăl său, Pavel. Toate bune şi frumoase până în fatidica dată de 5 iulie 2019. Era într-o vineri, afară mare zăpuşeală, a aşa încât, după ce a ieşit de la muncă, Valentin s-a oprit la o terasă din zona Nicolina 1, să-şi răcorească gâtlejul cu nişte bere. A ras în mare viteză opt halbe, i s-a făcut foame şi a plecat către casă mergând pe trei cărări. A ajuns pe la ora 16.30, a trecut în viteză prin bucătărie şi i-a strigat nevestei Gina că vrea să mănânce şi să-i aducă bucatele în sufragerie.
Enervată de comportamentul soţului, femeia l-a învitat să-şi gătească singur, că ea n-are timp. Suficient cât să înceapă un scandal de pomină. Valentin s-a pus pe înjurat, şi Gina i-a răspuns pe măsură. Curăţa nişte ceapă şi ţinea în mână un cuţit de bucătărie. Bărbatul n-a ţinut cont de acest amănunt şi s-a apropiat de ea ca s-o pună la punct. I-a dat două palme peste faţă de i-a zburat până şi cuţitul din mână. Gina s-a prăbuşit pe scaun şi început să plângă, iar Valentin s-a dus la somn.
A doua zi, ea s-a dus glonţ la IML, de unde a scos un certificat medico-legal care confirma agresiunea, fiind consemnate "leziuni traumatice constând în echimoze şi tumefacţii", după care a mers la Judecătorie, unde a cerut emiterea unui ordin de protecţie şi a depus plângere penală pentru „violenţă în familie”. Ordinul de protecţie a fost emis imediat, Valentin fiind obligat să se mute în oraş până la clarificarea situaţiei.
Procesul penal a fost unul de ruată, la primele audieri instalatorul invocând legitima apărare şi faptul că nevasta avea bagajele pregătită, că ar fi vrut să-l părăsească. Judecătorii nu l-au crezut şi nici Gina nu s-a arătat dispusă să-şi retragă plângerea.
Astfel, văzând că nu-i deloc a joacă şi că-l paşte puşcăria, el a cerut procurorilor încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu privire la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.
Judecătorii au admis demersul şi, prin sentinţa de alaltăieri, l-au condamnat pe Valentin la pedeapsa cu „amendă penlă în cuantum de 1.500 lei, echivelentă unui număr de 150 de zile-amendă”.
Cei doi soţi nu s-au mai împăcat, acum se află în proces de divorţ, femeia a obţinut prin ordonanţă preşidinţială custodia copiilor, precum şi pensie alimentară. Valentin n-a plătit, iar acum este executat silit. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau