Dumitru Buzatu, din nou la DNA, ca denunțător
Dimensiune font:
* fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui a ținut să lămurească lucrurile, după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la faptul că vizita sa la DNA de la începutul săptămânii ar viza angajați din Consiliul Județean, dar și din PSD Vaslui, ori chiar de la nivel central * Buzatu infirma însă aceste aspecte
Dumitru Buzatu a ajuns din nou în fața anchetatorilor de la Direcția Națională Anticorupție din Iași, dar de data aceasta în calitate de martor denunțător.
Prin avocații săi, Buzatu, fostul baron de la Vaslui, a transmis faptul că marți a ajuns la DNA pentru a face un denunț. „Domnul Buzatu a fost audiat ieri, 9 aprilie 2024, în calitate de martor denunțător (în sensul dispoziților art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor), într-o lucrare aflată la acest moment pe rolul Direcției Naționale Anticorupție - ST Iași și care vizează, în esență, o infracțiune de folosire/ prezentare de documente/ declarații false, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri/ active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta, ori în numele acesteia, cu consecințe deosebit de grave (faptă penală prevazută și sancționată de prevederile art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție - categoria infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniuni Europene)”, se arată în comunicatul transmis de Kristian Winzer, cel care îl reprezintă acum pe Dumitru Buzatu.
Lămuririle lui Buzatu au venit după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la faptul că vizita sa la DNA de la începutul săptămânii ar viza angajați din Consiliul Județean, dar și din PSD Vaslui, ori chiar de la nivel central. Buzatu infirma însă aceste aspecte.
Până la aces moment Direcția Națională Anticorupție nu a oferit lămuriri suplimentare cu privire la dosarul în care acum Dumitru Buzatu este martor denunțător.
Fostul șef al consiliului județean Vaslui se află în arest preventiv de pe 23 septembrie 2023, când a fost prins în flagrant în timp ce lua o mită în valoare de 1,2 milioane de lei de la un om de afaceri din Vaslui, pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce i-ar fi primit într-un restaurant. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, la sfârşitul anului trecut, trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu. Expertul Radu Judele, cercetat în acelaşi dosar şi aflat în arest la domiciliu pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a fost, de asemenea, trimis în judecată. Dosarul a fost transmis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. Dumitru Buzatu se află în arest preventiv la Penitenciarul Vaslui. Maria STANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau