Falimentul personal îl scapă pe un contrabandist de puşcărie
Dimensiune font:
* contrabandistul fusese condamnat cu suspendare, în urmă cu trei ani, şi obligat la plata sumei de 128.000 lei către ANAF Iaşi, reprezentând taxe vamale, accize şi TVA, însă, pentru că a ajuns la sapă de lemn, a fost iertat de magistraţi, care nu l-au trimis după gratii
De loc din Vicovu de Jos, judeţul Suceava, Vasile T. (40 de ani) a făcut bani frumoşi o bună bucată de timp, având două surse de venit. Salariul de şofer profesionist şi câştigurile însemnate obţinute din vânzarea ţigărilor de contrabandă pe care le aducea din Ucraina.
În 2015, când mai mulţi consăteni, printre care şi unele neamuri, au căzut în plasa poliţiştilor, Vasile a avut un noroc chior. Fusese trimis de patron în cursă.
Prevăzător şi pus deja în gardă, contrabandistul şi-a schimbat modul de acţiune. N-a mai adus marfa cu maşina prin vama Siret şi nici pe jos, prin pădure. Se urca la volanul spaţioasei sale Toyota Hiace, intra în Ucraina absolut legal, cu viză pe paşaport, făcea aprovizionarea, apoi trecea graniţa în Republica Moldova, unde i se punea încă o viză pe paşaport şi reintra în România pe la Vama Albiţa.
Primul drum a fost un succes total. La intrarea în ţară, deşi avea maşina burduşită cu ţigări, a trecut fără probleme de controalele vamale. Asta pentru că, văzând vizele de Ucraina şi Republica Moldova, vameşii şi poliţiştii l-au considerat un simplu turist. Abia după ce secnariul s-a repetat de câteva ori, aceştia au intrat la idei, l-au verificat în baza de dată şi şi-au dat seama de jocul la cacealma făcut de Vasile. I-au controlat sânge duba şi au găsit aproape 12.000 pachete de ţigări, diverse mărci (Marble, Kent, Marlboro şi Rothmans) toate cu timbru acciză Ucraina. Marfa a fost confiscată pe loc, iar el s-a ales cu dosar penal. Judecat în stare de arest la domiciliul, el a fost condamnat, în septembrie 2017, la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, termenul de supraveghere fiind de trei ani. În plus, prin sentinţa dată, Vasile a fost obligat la plata sumei de 128.000 lei către ANAF Iaşi, reprezentând taxe vamale, accize şi TVA. Totodată, judecătorii au menţionat că „dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească”.
În cursul anului ce a urmat, Vasile a făcut câteva plăţi către ANAF, dar din 2019 a rămas fără serviciu şi n-a mai reuşit să achite nimic din imensa datorie. Fiscul a înştiinţat instanţa asupra acestui fapt şi, pe 20 septembrie 2020, s-a cerut revocarea suspendării executării pedepsei.
Judecătorii nu s-au grăbit cu verdictul, a cerut relaţii de la ITM şi ANAF, au constatat că Vasile nu figurează cu venituri în 2020 şi nici nu are contract de muncă activ. „În raport de aceste informaţii şi având în vedere şi necesitatea intimatului de a-şi asigura traiul din veniturile obţinute în această perioadă, rezultă că intimatul s-a aflat în imposibilitate de a achita integral obligaţiile civile”, au motivat magistraţii, prin sentinţa de alaltăieri, refuzul lor de a-l trimite la puşcărie pe contrabandistul ajuns la sapă de lemn. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau