Foc la Vetrişoaia
Dimensiune font:
Sectia de Pompieri Huși a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și două echipaje specializate pentru stingerea unui adăpost de animale și a unui depozit de furaje din localitatea Vetrișoaia. „La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la nivelul întregului adăpost de animale si la depozitul de furaje (lucernă). O parte din efectivul de animale fusese evacuat, dar foarte multe animale încă erau în stână. Stana avea un efectiv de 723 ovine. Din totalul ovinelor, au fost salvate 650. Au ars 73 ovine, 400 metri pătrați acoperiș din tablă si azbociment pe astereală din lemn, aproximativ 80 tone furaje, cinci metri cubi lemn de construcții (căpriori), două tone porumb boabe, zece metri liniari gard. Au fost salvate aproximativ 30 tone furaje, patru anexe și cele 650 oi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spații deschise (o persoană a dat foc vegetației uscate din zonă, focul ajungând la depozitul de animale și furaje printr-un canal).
Miruna NEACŞU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau