Funcţionare sau dezvoltare?

1executia bugetara

Dimensiune font:

| 26-07-2022 23:59

O parte dintre aleşii locali au reproşat municipalităţii faptul că nu reuşeşte să cheltuie banii pentru o serie de investiţii * aşa se face că, în primul semestrul din 2022, Primăria Iaşi înregistrează un execedent de aproape 200 milioane lei * primarul Iaşului a explicat că, pe de o parte, unii constructori au dificultăţi, neputând emite facturi pentru lucrările efectuate și, ca atare, nici municipalitatea nu poate face plățile corespunzătoare

 

 

 

În ședința de ieri a Consiliului Local, aleșii locali au dezbătut proiectul de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetului general al Municipiului Iaşi la data de 30 iunie 2022. Conform proiectului, până la data de 30 iunie 2022, la partea de venituri, încasările sunt în sumă de 813.259.760 lei iar cheltuielile în sumă de 620.824.680 lei, rezultând un excedent de 192.435.080 lei. Primarul Mihai Chirica a explicat că, înainte de orice investiţie, Iaşul trebuie să rămână un oraş funcţional. „În ciuda dificultăţilor financiare cauzate de inflație, creșterea prețurilor materialelor de construcții și ale forței de muncă, municipiul Iaşi a rămas un oraş funcţional, neînregistrându-se sincope în asigurarea serviciilor publice pentru ieşeni. Atât societăţile  aflate în coordonarea municipalităţii ieşene, cât şi direcţiile și instituțiile din subordinea Primăriei au făcut în așa fel încât serviciile de care ieşenii au nevoie să fie asigurate în cele mai bune condiţii”, a spus primarul.

În schimb, unii consilieri au insistat pe segmentul de dezvoltare, acolo unde, în opinia lor, banii stau necheltuiţi. „Referitor la execuţia bugetului general, constatăm că pe segmentul de funcţionare nu există devieri mari, dar la secţiunea de dezvoltare trebuie să intervină aparatul de execuţii a Primăriei pentru  a înainta în proiecte. La acest nivel de execuţie bugetară, m-aş lega de contractele semnate. Am analizat acest indicator pentru anul 2021 şi pot să vă spun că s-au semnat contracte de 133 milioane lei dintre care doar 98 milioanel lei sunt pentru lucrări. În semestrul 1 pe 2022, au fost semnate contracte noi de 14,5 milioane lei din care 7,6 milioane lei sunt contracte pentru lucrări”, a spus Iulian Husanu (USR).

Termoficarea, piatra de moară de la gâtul municipalităţii

Pe de altă parte, primarul Mihai Chirica a explicat că din cauza reluării activităţii de termoficare, municipalitatea ieşeană având statutul de operator de termoficare, structura bugetului pe 2022 este anormală, nefiind o împărţire echilibrată pe trimestre din moment ce semestrul 1 din 2022 acumulează peste 75 la sută din execuţia bugetară. „A trebuit să alocăm 180 milioane lei pentru termoficare şi alţi 354 milioane lei pentru servicii publice. Cât priveşte dezvoltarea, există plăţi într-un volum mai redus cu toate că producţia realizată este mult mai mare. Vă dau exemplul celor 9 tramvaie Bozankaya, în valoare de 100 milioane lei, care ar fi dublat suma de pe dezvoltare, dar care nu sunt plătite pe considerente tehnice (anularea garanţiilor depuse de furnizor). Şi aşa stau lucrurile şi cu alte contracte, unde producţia realizată este parţial plătită. Toată execuţia bugetară trebuie să o citiţi în acest context”, a spus primarul Iaşului.

Mai mult decât atât, secţiunea de funcţionare a urbei va avea prioritate în continuare. „Am făcut provizioane pentru iarna 2022-2023. La fel ca şi la gaze, va trebui să depunem garanţii şi pentru achiziţia de cărbune. Preţul cărbunelui a crescut, de la 165 lei dolari pe tonă anul trecut, la 360 dolari pe tonă, la care se adaugă transport. Va trebui să alocăm 150 milioane de lei pentru achiziţia primelor cantităţi de cărbune. Cât priveşte secţiunea de dezvoltare, nu s-a blocat nimic din programele de invesţitii, cu câteva excepţii după ce am fost notificaţi de constructori că nu mai fac faţă noilor preţuri. Este vorba de proiectul cu oazele de verdeaţă, şi parţial pe investiţia de la Spitalul Recuperare unde va trebui să demarăm o altă procedură pentru lucrări în valoare de  4,5 milioane lei dintr-un total de 14 milioane lei”, a mai spus primarul. 

Potrivit acestuia, toate comunităţile din România se confruntă cu provocări și probleme generate de creșterea prețurilor, în special ale materialelor de construcții. Practic, firme cu care municipalitatea a semnat contracte de execuție de lucrări de construire se confruntă atât cu prețuri mai mari ale materialelor față de cele din momentul semnării contractelor, cât și cu lipsa forței de muncă. Având dificultăți în onorarea contractelor, nu pot emite facturi pentru lucrările efectuate și, ca atare, nici municipalitatea nu poate face plățile corespunzătoare. Pe lângă volumul relativ redus al producției realizate de constructori pe șantiere, atât pe cele finanțate cu fonduri europene, cât și locale, trebuie amintit faptul că în bugetul local al acestui an au fost prinse şi proiectele privind achiziţiile de autobuze electrice (44 de unităţi, în valoare de circa 133 de milioane de lei) care sunt derulate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, investiție care este în derulare, primul autobuz urmând să ajungă la Iași în cursul lunii august.

Campioni la absorbţia de fonduri

În acest an Primăria Municipiului Iași a reușit să continue să aducă tramvaie noi în Iaşi, a finalzat lucrările la Palatul Braunstein și Mănăstirea Frumoasa, investiţiile în infrastructura stradală şi pietonală au continuat, precum şi cele care privesc educația, modernizarea şi extinderea facilităților sportive și spaţiilor verzi. În prezent, Primăria Municipiului Iași organizează nu mai puțin de 17 de licitații prin Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP – SICAP), care vizează investiții diverse, precum construirea pasajului subteran dintre strada Anastasie Panu și strada Palat, modernizarea de străzi, sistemul de e-ticketing, reabilitarea de monumente, realizarea de studii, proiecte și expertize, cu o valoare cumulată de circa 110 milioane de lei.

Potrivit unei analize recente a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene în privinţa investiţiilor finanţate din fonduri europene nerambursabile, judeţul Iaşi ocupă un loc fruntaş în clasamentul proiectelor depuse şi aprobate de către Comisia Europeană. Astfel, pentru perioada 2014 – 2021, judeţul nostru a obţinut finanţare în cuantum de peste 8,36 miliarde lei, cu care s-au finanţat şi se finanţează un număr total de 406 proiecte. Judeţul Iaşi se află după municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, dar se află peste judeţe comparabile ca populaţie şi PIB, cum ar fi judeţul Constanţa (care a obţinut finanţări nerambursabile de peste 8,33 miliarde lei), judeţul Cluj (6,79 miliarde lei), judeţul Dolj (6,20 miliarde lei) şi judeţul Timiş (5,32 miliarde lei). Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
 Generația conectată. Rețelele sociale aruncă tinerii spre limita sănătății mintale
25/11/2024 17:28

Într-un oras vibrant si tineresc precum Iasi, unde universitătile, liceele si activitătile culturale dau viată unei comunităti in continuă expansiune, retelele sociale sunt la fel de prezente ca in o ...

  Fashion Economy. TikTok și Instagram au schimbat obiceiurile de cumpărare ale milenialilor și Gen Z
25/11/2024 16:51

Într-un colt agitat al internetului, unde videouri scurte iti captează atentia mai repede decat un flash de aparat foto, un trend devine viral: o pereche de jeans cu croială retro, un blazer cu umeri su ...

Vărzările, povestea deliciului simplu care aduce bucurie în post
25/11/2024 15:34

Pe ulitele satelor din jurul Iasului si in bucătăriile ascunse ale oraselor, aroma inconfundabilă a vărzărilor proaspăt scosi din cuptor te opreste in loc. Aceste plăcinte modeste, cu foi subtiri si croc ...

Artiștii Filarmonicii vor aprinde Bradul de Crăciun
25/11/2024 13:54

Ca in fiecare an, Filarmonica „Moldova” Iasi lansează invitatia de a participa la un eveniment magic dedicat sărbătorilor de iarnă. „Vino la Palas să aprindem luminile de Crăciun intr-o ...

ERMAGIL S.R.L,  derulează, din 30 iulie 2024, proiectul „DEZVOLTAREA ACTIVITĂȚII ERMAGIL S.R.L. PRIN ACHIZIȚIA DE ECHIPAMENTE”
25/11/2024 09:54

 COMUNICAT DE PRESĂ                                                     & ...

ENVIROTECH CONSULT S.R.L – derulează, începând cu data de 08 august 2024, proiectul „DEZVOLTAREA ACTIVITĂȚII FIRMEI ENVIROTECH CONSULT S.R.L.”, cod SMIS 314597
25/11/2024 09:48

 COMUNICAT DE PRESĂ  Data: 25.11.2024 LA LANSAREA PROIECTULUI ”DEZVOLTAREA ACTIVITĂTII FIRMEI ENVIROTECH CONSULT S.R.L.”

Doi pumni daţi, trei ani de puşcărie primiţi
25/11/2024 08:58

 Întamplarea ce i-a adus atata ghinion popricăneanului s-a petrecut in seara de 19 mai 2023. Tanărul lucrase toată ziua in gospodăria consăteanului Iulian A., pe care-l ajutase să taie nişte l ...

 O păşcăneană a bătut un bărbat şi i-a sustras telefonul
25/11/2024 08:55

Păşcăneana Rada A. şi iubitul ei, Florin S., au fost trimişi in judecată pentru săvarşirea infracţiunilor de „talhărie calificată”, respectiv „lovire sau alte violenţe”, fapt ...

Doi soţi din Iaşi au demarat o afacere de turism sexual
25/11/2024 08:48

Prin incheierea finală de vineri, 22 noiembrie, judecătorul de cameră preliminară a dat undă verde intr-un nouă proces de proxenitism, inculpaţi fiind soţii Cătălin şi Andreea N., plus taximetristul ...

Magistraţii i-au împlinit dorinţa. L-au băgat la zdup pe un hârlăuan ce înjurase un poliţist
25/11/2024 07:59

Oprit şi legitimat decătre agentul de poliţie Dumitru D., tanărul a devenit recalcitrant, s-a pus ope injurat şi ameninţat. Nici după ce a fost imobilizat şi dus la secţie, nu s-a potolit. Dimpotriv ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei