Grav accident rutier, cu victime, la Hanu Conachi
Dimensiune font:
Grav accident rutier, în judeţul Galaţi, în această dimineaţă. Accidentul s-a produs în jurul orei 09.50, în localitatea Hanu Conachi, comuna Fundeni, pe sensul de mers Galaţi -Tecuci. Un bărbat de 38 de ani, aflat la volanul unui microbuz care efectua transport de persoane, pe ruta Galaţi -Tecuci, nu ar fi păstrat distanţa regulamentară în mers faţă de vehiculul care circula în faţa sa, un ansamblu auto format din cap tractor şi remorcă - tir, şi ar fi intrat în partea din spate a acestuia. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a 6 pasageri din microbuz, care au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Au acţionat o autospecială pentru descarcerare de la Secţia de Pompieri Tecuci, un echipaj SMURD tip C şi două echipaje SAJ. Cei doi şoferi implicaţi în accident au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară pe un fir, alternativ: scrie MonitoruldeGalati.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau