Grevă de avertisment în învățământul preuniversitar
Dimensiune font:
Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar vor declanşa la mijlocul acestei săptămâni o grevă de avertisment. Decizia a fost luată ca urmare a sondajelor făcute în rândul membrilor de sindicate.
„Doar uniţi vom învinge. După pichetările de la guvern, deschidem seria protestelor la nivel local. Miercuri, între orele 11 şi 13 vom declanşa o grevă de avertisment. Decizia a fost luată în baza unui referendum organizat între membrii de sindicat. Colegii noştri au fost de acord cu declanşarea grevei de avertisment şi chiar a grevei generale, cu trei excepţii”, spune Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi.
La această grevă de avertismen vor lua parte şi sindicaliştii de la Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret. „Protestul celor două organizaţii sindicale este declanşat pe fondul refuzului întâmpinat din partea guvernanţilor de a purta negocieri privind adoptarea unor măsuri privind acordarea, salarariilor de bază prevăzute de Legea cadru din 153 din 2017 privind cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi nedidactic”, a spus liderul USLIP Iaşi.
Un alt motiv invocat de sindicalişti este cel al nealocării a 6% din PIB pentru finanţarea educaţiei. Sindicaliştii din preuniversitar doresc să fie adoptate măsuri legislative de natură reparatorie prin care întreg personalul didactic să beneficieze de calculul şi plata corectă a drepturilor salariale cuvenite în baza tranşelor de vechine. Ei mai cer acordarea de sporuri pentru condiţii de muncă prevăzute în Regulamentele emise în baza legii mai sus menţionate.
Sindicaliştii din învățământul preuniversitar cer şi plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar şi nedidactic peste timpul de normal de muncă. Nu în ultimul rând, ei solicită suplimentarea numărului posturilor didactice auxiliare şi nedidactice necesare pentru ca unităţile de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai bune.
Până la sfârşitul săptămânii trecute cei de la USLIP Iaşi au strâns 6.033 de semnături din 203 școli, 4.702 dintre acestea fiind pentru greva de avertisment. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau