Grevă de solidaritate în universitățile ieșene
Dimensiune font:
Sindicatul Union din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi s-a solidarizat cu sindicaliştii din învățământul preuniversitar, aflați în grevă. Timp de trei ore, la UAIC a fost un protest împotriva politicii duse de actuala guvernare şi, totodată, de solidarizare cu preuniversitarii care au intrat în grevă generală. În grevă de avertisment s-au aflat şi sindicaliştii de la Universitatea Tehnică şi Universitatea de Ştiinţele Vieţii. „Am încercat organizarea unei greve de solidaritate cu acţiunea preuniversitarilor. Asta pentru că în universitatea noastră ei îşi fac şcoala. Mi se pare normal ca măcar noi să fim solidari, mai ales că discuţiile de la nivelul federaţiei aşa au fost. Acum am aflat din declaraţiile preşedintelui Hadăr că ar fi trebuit să facem grevă de avertisment, însă noi, prin vicepreşedintele Cosmin Dariescu, după ce am consultat foarte atent Legea 367 din 2022, care este suficient de ambiguă, am ajuns la concluzia că tipul de grevă pe care trebuie să-l facem este de solidaritate”, a spus Cătălin Lungu, preşedintele Sindicatului Union din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Acesta a spus că spre deosebire de preuniversitari, nemulţumirile profesorilor universitari nu sunt atât de mari. „Profesorii universitari nu sunt foarte nemulţumiţi, încă, de ceea ce se întâmplă în învăţământ. Cei care sunt solidari cu preuniversitarii au următoarele necesităţi: finalizarea legii salarizării 153 din 2017, care se tărăgănează de trei ani. Ea ar fi trebuit să fie încheiată din 2020. Şi în ceea ce priveşte personalul nedidactic sau personalul didactic auxiliar salariile ar trebui să crească cu cel puţin 7-10%. Revendicarea tuturor, în special a cadrelor didactice, este poziţionarea în viitoarea lege a salarizării într-o grilă corespunzătoare rolului educaţiei, care de 30 de ani poziţionarea în grila de salarizare coboară din ce în ce mai jos”, a declarat Cătălin Lungu. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau