Horațiu Mălăele, diagnosticat cu noul coronavirus
Dimensiune font:
Invitat special al Festivalului Serile Filmului Românesc, el va fi prezent la Iași prin intermediul cuvintelor * spectacolul „Sunt un orb” va fi reprogramat, biletele fiind valabile
Virusul nu alege - recent, actorul și regizorul Horațiu Mălăele a fost diagnosticat cu Covid-19. Ca urmare, nu va putea fi prezent la Iași, la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR), la care era invitat special și care îi fusese dedicată. „Invitatul special al ediției va veni la Iași în viitorul apropiat, după ce va trece de scenariul infectării cu Covid-19, reluând toate momentele pe care ieșenii le așteptau. Ediția care îi este dedicată artistului se va desfășura în compania mesajelor și cuvintelor pe care le va transmite la fiecare eveniment, prin scrisori către public”, au spus organizatorii. În aceste condiții, spectatorii care îl așteptau la Iași sunt rugați să păstreze gândurile de bine, să se bucure de atmosferă și film, în compania invitaților din program. Biletele achiziționate pentru spectacolul „Sunt un orb”, din cadrul SFR, vor putea fi păstrate pentru data la care va fi reprogramat evenimentul.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau