Hoţ de buzunare, o meserie eşuată

Cândva, în anii ’70-’80, hoţii de buzunare însemnau ceva în economia locală. Mai ale cei ce „pensetau” în mijloacele de transport în comun. La un singur traseu, să zicem Copou – Tătăraşi, puteau culege şi 500 lei. Aproape două salarii medii, la acea vreme. Bani pe care-i făceai în doar 40 de minute.

S-a format o adevărată şcoală „underground”, o mafie. Liderii nu ieşeau, ceilalţi prestau, cu riscurile de rigoare. Deloc puţine. Pe atunci, condamnările pentru furt erau cu executare în regim de detenţie. Iar în penitenciar, hoţii erau puşi în aceeaşi oală cu violatorii. Erau paria, atât în ochii gardienilor, cât şi a celorlalţi infractori. Un tâlhar, un criminal, un mardoi, inspirau stimă şi respect. Nu hoţii şi violatorii.

S-au schimbat vremurile, nimic nu mai este ca atunci. Hoţul ajunge foarte greu după gratii, trebuie măcar 5-6 furturi la foc automat. Chiar şi în asemenea cazuri, nu se dau sentinţe mai mari de doi ani cu executare. De regulă, ceva cu suspendare.

Deşi legea le-a devenit mai mult decât favorabilă, hoţii de buzunare au renunţat pe capete la „meseria” lor. Motivul, cât se poat de clar. Nu mai e rentabil din punct de vedere economic. Pierzi trei-patru ore trăgându-te cu tramvaiul, cu noroc faci 20 de lei. Dar rişti şi nişte pumni în cap.

Mai simplu pare a fi în supermarket. Numai că acolo sunt camere de supraveghere la greu. Eşti identificat şi prins imediat. Dacă ai cumva cazier, e chestie de minute. De aceea şi acest tip de infracţiuni a înregistrat o contracţie majoră în ultimii ani. Cu toate că, în aceste speţe, sentinţele sunt un moft. Cele mai dure, amenzile penale. Cu executare în regim de detenţie, foarte puţine.

Legea îi ajută din plin pe hoţi, dar aceştia se retrag, sând pe rând, din business. Că nu mai rentează. Claudiu CONSTANTIN