Iaşul devine primul oraș din țară cu infrastructură nouă de tramvai
Dimensiune font:
Ieri s-a semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea tronsonului Doi Băieți – Dancu * de altfel, despre modernizarea acestei drum se vorbește încă din 2010, numai că nu s-a reușit niciodată includerea proiectului pe lista celor care ar fi urmat să beneficieze de finanțare nerambursabilă * cu acest tronson, este finalizată modernizarea întregii rețele de linii de tramvai din Iași * vestea bună este că lucrările pot începe imediat
Începând din 2010, nu a fost an în care ieşenii să nu reclame starea foarte proastă a tronsonului Doi Băieţi – Dancu, sector pe care municipalitatea ieșeană a încercat ani buni să-l reabiliteze cu fonduri nerambursabile. Proiectul există încă dinainte de 2016, însă întârzierile în lansarea Ghidul de Finanțare aferent axei 4 din Programul Operațional Regional (POR) şi, ulterior, limitarea investiţiilor la 100 de milioane de euro/an i-au făcut pe edili să-şi reconsidere poziţia, existând, la un moment dat, varianta contractarea unui împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru realizarea proiectului „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu”. Anul trecut, însă, Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a comunicat municipiilor că a reușit o supracontractare a fondurilor nerambursabile disponibile pentru Programul Operațional Regional – Axa 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, pe care este finanțat parțial și proiectul menționat. Astfel, Primăria Municipiului Iași urma să realizeze proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu” imediat după semnarea contractului de finanțare.
Ieri a venit cea bună. Primarul Mihai Chirica a anunţat semnarea contractului împreună cu ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării, Ion Ştefan. „Vreau să mulțumesc Comisiei Europene că a acordat această posibilitate Iașului, finanțând proiecte ce au dus la îmbunătățirea calității transportului public electric! Aduc, de asemenea, mulțumiri domnului ministru Ion Ștefan și echipei domniei sale pentru faptul că au reușit, în doar câteva luni, să deblocheze un proiect vital pentru transportul public ieșean ce a întârziat nepermis de mult (noi l-am depus spre finanțare tocmai din anul 2016)! Nu în ultimul rând, le mulțumesc colegilor mei, Consiliului Concurenţei și ieşenilor, în special locuitorilor din cartierele Tătărași și Dancu, pentru răbdare și încredere! Le promit că voi face tot posibilul ca lucrările, ce vor demara în luna iulie, să se termine cât mai repede posibil!”, a spus primarul Chirica.
Proiectul, în valoare de 104.022.631.88 lei, va fi realizat în 36 de luni și are ca principal obiectiv reabilitarea infrastructurii și suprastructurii căii de rulare tramvai pe tronsonul cuprins între intersecția străzilor Vasile Lupu și strada Aurel Vlaicu și capătul din Dancu.
Lucrările încep imediat. Le va face Conest
Vestea bună este că lucrările pot începe imediat. Municipalitatea ieşeană a realizat licitaţia vizând încredinţarea lucrărilor înainte de a semnarea contractului de finanţare, prin urmare constructorul se va putea apuca de treabă odată cu emiterea ordinului de către primar. Pe 7 iunie 2019, a avut loc deschiderea ofertelor în cadrul licitației care vizează reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu şi reabilitarea podului Ciurchi II. Procedura de achiziție publică a atras o singură ofertă, din partea asocierii Mari Vila Com SRL București - Conest SA Iași. Licitația organizată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice a prevăzut doar executarea lucrărilor de construcții, fără achiziția a patru tramvaie dedicate pentru acest traseu. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau