Iaşul va găzdui cel mai mare turneu internaţional de tenis din ţară!

Dimensiune font:

| 29-02-2020 00:40

* turneul va reuni 70 dintre cei mai buni 200 de jucători ai lumii și cei mai buni tineri jucători români * doar 10 asemenea turnee mai sunt, la ora actuală, în lume, cu premii de 180.000 de dolari * bugetul total aferent acestei competiții va fi de aproximativ 340.000 de euro, iar directorul turneului va fi Daniel Dobre, fostul antrenor cu care Simona Halep a câștigat turneul de la Wimbledon!

Federația Română de Tenis, în parteneriat cu compania Concord Center Service SRL şi cu Primăria Municipiului Iaşi organizează, în perioada 23-31 mai 2020, pe Baza Sportivă Ciric, cel mai mare turneu internațional de tenis masculin din România. Turneul face parte din cadrul Circuitului ATP. „Au fost mai mulţi iniţiatori în organizarea acestei competiţii de tenis care se desfăşoară sub auspiciile ATP. E un început prin intermediul căruia putem să ne conectăm vechea şcoală românească de tenis”, a spus primarul Mihai Chirica.

Turneul va reuni 70 dintre cei mai buni 200 de jucători ai lumii și cei mai buni tineri jucători români. Se vor acorda cinci wild-carduri pe tabloul principal, două în calificări și trei pe tabloul de dublu. „România a fost cunoscută pe harta lumii ca o ţară care putea să stea la masă cu cel mai înalt nivel în sport. Nu cred că a fost nicio altă activitate sau alt produs al României la nivelul la care sportul românesc a fost cunoscut în lumea întreagă. Suntem o naţie care avem un trecut foarte glorios. Foarte puţină lume, chiar şi noi, jucătorii, sau oficialii, cunoaştem foarte puţin din ceea ce se cunoaşte sub denumirea de proptipendada românească de dinainte de Al Doilea Război Mondial. Aveam jucători care au câştigat Roland Gaross-ul, Monte Carlo-ul. În 1929 am aderat la Federaţia Internaţională, avem câştigători de Wimblendon, de Roland Gaross, de US Open, de Australia, trei finale de Cupă Davis. Oarecum ne obligă treaba asta. Suntem o ţară cu un popor talentat. Din păcate, după era comunistă noi nu am mai semănat nimic. Pe vremea aceea era o prioritate să ai sportul în frunte ca să te poţi etala undeva la o masă a lumii. În sport ne luptam cu toată lumea. Olimpiada din 2000 ne-a dat un exemplu enorm. Ultima moştenire pe care o mai aveam din trecut, şi 26 de medalii. Am venit aici cu mare bucurie pentru turneul pe care o să-l aveţi. E un turneu internaţional la care vor participa 10-20 de naţiuni, cu premii destul de substanţiale, e un turneu pentru băieţi. O să avem şi pentru fete, a spus Ion Ţiriac.

Sunt doar 10 turnee în lume de acest nivel”

Directorul turneului de la Iaşi va fi Daniel Dobre, reputat antrenor român, cel care a antrenat-o pe Simona Halep în perioada în care ea a câștigat turneul de la Wimbledon, în iulie 2019. „Am onoarea de a fi preşedintele acestui turneu, turneu care tot la dorinţa şi iniţiativa domnului Ion Ţiriac a fost preluat în calendarul ATP. Este vorba de un turneu cu cele mai mari premii de acest tip, turneu chalanger, de 170-180.000 de dolari. Sunt doar 10 turnee în lume de acest nivel. Pe lângă iniţiativa Federaţiei, am găsit sprijin total aici, în Iaşi. Totul a pornit de la dorinţa autorităţilor locale şi a întreprinzătorilor locali de a pune Iaşul pe harta tenisului, în primul rând pentru a arăta că şi în această zonă tenisul este binevenit. Există sportivi din Iaşi care, din păcate, au trebuit să plece să se antreneze în altă parte. Dorinţa lor este ca într-un timp scurt nimeni să nu mai plece din Iaşi pentru a juca tenis, ci dimpotrivă, să aibă sprijin total. Acest turneu le dă posibilitatea să joace. Vor primi invitaţii mulţi dintre ei, vor putea face puncte pentru ATP. Începând cu 1 martie va fi deschis un site pentru a putea completa formulare pentru invitaţii. Sperăm ca participarea să fie în număr cât mai mare”, a declarat Daniel Dobre.

Municipiul Iași pune la dispoziție Baza Sportivă Ciric și va efectua modificările semnalate și solicitate în raportul supervizorului ATP privind spaţiul destinat sportivilor şi oficialilor, terenurile de joc.

Se va construi un teren principal de tenis, prevăzut cu tribune, cu sistem de supraveghere video şi producţie TV on-site. Va fi asigurată transmisia TV în direct a turneului, pe canalele televiziunii naţionale, ori pe alte canale de televiziune cu profil sportiv.

Federația Română de Tenis asigură resursa umană și know-how-ul pentru organizarea evenimentului în timp ce contribuția companiei Concord Center Service SRL, de aproximativ 290.000 de euro, constă, printre altele, în premii totale în valoare de 137.560 euro, taxa de licenţă a turneului de 19.050 euro, amenajarea terenului central în valoare de 39.400 euro, asigurarea cazării sportivilor şi oficialilor, achiziţia zgurii precum şi costurile legate de planificarea şi organizarea acestui turneu, cum ar fi baremurile de arbitraj, cheltuielile legate de masă şi protocolul arbitrilor şi oficialilor, televizarea partidelor. Gabi MATEI

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
Alertă alimentară înainte de Paște! Magazine golite, carne de miel confiscată și ouă expirate pe rafturi
10/04/2025 16:46

  Cu doar cateva zile inainte de Paste, magazinele si pietele din intreaga tară au fost zguduite de controale fulger ale Autoritătii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA ...

Școala ieșeană, în doliu. S-a stins unul dintre cei mai iubiți dascăli ai Iașului
10/04/2025 16:09

  Miercuri, după o viată implinită spre binele celorlalti, s-a stins unul dintre cei mai importanti dascăli ieseni ai ultimelor decenii: profesorul Dumitru Paraială. „Învătător care a c ...

DNA a descins la IBCV Iași!
10/04/2025 16:07

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul teritorial Iasi efectuează cercetări intr-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvarsirea unor infractiuni de coruptie, săvarsit ...

Consulul a vrut un „tramvai al Olandei” pe străzile din Iași
10/04/2025 16:05

De luna aceasta, pe străzile din Iasi va circula un nou tramvai personalizat. Este vorba despre un tramvai dedicat Olandei, acesta fiind făcut chiar la dorinta Consulatului Tărilor de Jos. Este cel de-al tre ...

 Ieșenii, abandonați de autorități, în caz de război!
10/04/2025 16:05

* 1,22%  din cele 760.774 persoane rezidente in judet ar avea asigurat un adăpost in cazul unor bombardamente, de exemplu * dacă scoatem cifrele municipiului resedintă de judet din totalul capacitătii ...

 Lucrările la Podul de peste Prut debutează cu un festival
10/04/2025 16:04

 Romania a emis Autorizatia de Construire pentru Podul de Flori peste Prut de la Ungheni, executia lucrărilor urmand a incepe pe 26 aprilie, cu un festival chiar pe santier. Pe 26 aprilie 2025, in comuna ...

Peste 84.000 de ieșeni primesc pensia mărită
10/04/2025 16:04

* distribuirea ajutoarelor financiar destinate pensionarilor pentru sărbătorile pascale a inceput * in mod obisnuit, pensiile ajung in posesia seniorilor in perioada 1-13 aprilie, dar cei care primesc pensia ...

Tradiții de Florii
10/04/2025 15:39

Credincioşii ortodocşi celebrează duminică Floriile sau Ziua Stalpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorand intrarea lui Iisus in Ierusalim şi sărbătorindu-i, totodat� ...

Europa investește în educația pentru inteligența artificială. Ce oportunități se deschid pentru Iași?
10/04/2025 15:32

Inteligenta artificială (IA) devine motorul viitorului economic si social al Europei. Săptămana aceasta, Comisia Europeană a lansat oficial Planul de Actiune pentru Continentul IA, un document strategic men ...

Străzile care spun povești. Cum a crescut Iașul în jurul oamenilor lui
10/04/2025 15:13

Iasul nu e doar un oras, ci o tesătură fină de povesti, emotii si amintiri infipte in piatra caldaramului. Fiecare stradă poartă numele unui destin, fiecare colt de cartier păstrează ecoul unui gest, al ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei