Ieşenii cer digitalizarea Direcţiei de Arhitectură şi Urbanism
Dimensiune font:
Astăzi devine funcţional ghişeul destinat primirii documentelor de urbanism * cetăţenii salută iniţiativa, însă cred că mult mai indicat ar fi digitalizarea direcţiei
Primarul Mihai Chirica a decis că începând de astăzi, 14 decembrie, Registratura Primăriei Municipiului Iași, împreună cu centrele de cartier, vor aloca un ghișeu destinat pentru primirea documentelor destinate Direcției Arhitectură și Urbanism - Serviciul Autorizare Construcții și Biroul Dezvoltare Urbană și Monumente. Zilnic, în intervalul orar 8.30 – 12.30, la ghișeul Registraturii Primăriei va fi prezent câte un inspector din cadrul Direcției Arhitectură și Urbanism pentru a verifica conformitatea documentelor înainte de depunerea lor, astfel încât documentațiile să fie complete în momentul depunerii, și va oferi suport tehnic dacă este necesar. De la ora 12.30 până la sfârșitul programului actele vor fi preluate de un angajat al Centrului de Informații pentru Cetățeni. Înființarea ghișeului de urbanism are rolul de a răspunde nevoii de scurtare a timpului corespondenței dintre petent și municipalitate. „Ne dorim să optimizăm activitatea fiecărei direcții din Primărie pentru a ne adapta cât mai repede și mai profesionist la nevoile cetățenilor Municipiului Iași. Cele mai dificile probleme sunt la Direcția de Urbanism. Am transferat oameni din alte compartimente care lucrează acum la Direcția de Urbanism și am refăcut toate circuitele documentelor. Am făcut și un regulament pentru ca fiecare petent să știe ceea ce trebuie să depună de la început. Dosarul este primit dacă toate documentele care vizează o speță este complet astfel încât după depunerea lui să putem să-l procesăm imediat”, a declarat primarul Mihai Chirica într-o conferință de presă.
Drumuri în folosul cetăţenilor
Ieşenii vin cu propuneri care să completeze această măsură. „Tot un angajat al Primăriei ar putea să meargă săptămânal la Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru a duce înştiinţările eliberate de Primărie şi să aducă adeverinţele eliberate de ISC care trebuie depuse la Primărie la terminarea unei construcţii. Ar ajuta oamenii să nu mai facă drumuri între două instituţii care ar putea comunica între ele. Asta până la multdorita digitalizare...”, spune o ieşeancă. Tot la digitalizare s-a referit şi consilierul local, Iulian Nicolau, şeful Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local Iaşi. „O primă măsură constructivă, în condițiile de astăzi, necesară. Însă, digitalizarea Direcției de Arhitectură și Urbanism (și altele, desigur), având în vedere inclusiv implementarea semnăturii electronice profesionale pentru arhitecți și alte specialități, trebuie să rămână obiectivul principal al oricărei administrații și interesul imediat al domnului primar”, spune acesta.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau