Ieşenii cer transport gratuit în fiecare vineri !
Dimensiune font:
Prin aplicarea acestui proiect se urmăreşte reducerea poluării chimice şi fonice, descongestionarea traficului din municipiu şi stimularea publicului călător în direcţia renunţării la deplasări cu autoturismele proprii şi utilizarea cu precădere a transportului public
Sub sloganul „STOP! Azi mașina stă pe loc!”, începând cu data de 18 iunie, în Cluj, transportul public va fi gratuit în toate zilele de vineri. Este o continuare a proiectului „Vinerea Verde”, prin care populaţia era încurajată să folosească mijloace de transport alternative, măsura primind girul consilierilor locali. Pe acelaşi principiu, ieşenii solicită Primăriei Iaşi o iniţitivă similară. „Cerem autorităților locale ca vinerea, transportul public din Iași să fie gratuit. În acest fel, să se încurajeze într-un mod concret folosirea din ce în ce mai accentuată a mijloacelor de transport public. Impactul pozitiv asupra traficului şi a mediului înconjurător va fi simțit imediat de către toți ieșenii”, spune Cristian Cojocaru, iniţiatorul măsurii, cel care, de altfel, a reuşit recent să convingă două supermarketuri din oraş să planteze copaci în parcările proprii.
Avantaje
Prin aplicarea acestui proiect se urmăreşte reducerea poluării chimice şi fonice, descongestionarea traficului din municipiu şi stimularea publicului călător în direcţia renunţării la deplasări cu autoturismele proprii şi utilizarea cu precădere a transportului public. Evident, scade riscul accidentelor rutiere prin diminuarea numărului de autovehicule care utilizează trama stradală din municipiu şi, în acelaşi timp, creşte gradul de încărcare a capacităţilor de transport disponibile ale Companiei de Transport Public prin creşterea numărului de călători. Nu în ultimul rând, se reduc blocajele în trafic ca urmare a numărului din ce mai mare de autovehicule existente în circulaţie la diferite intervale din zi în condiţiile în care reţeaua de strazi are capacitate limitată de preluare a fluxului de autovehicule.
Autorităţile au uitat de „Vinerea Verde”
Evident, costurile generate de acest program ar trebui suportate de către municiaplitatea ieşeană prin compensaţii acordate CTP Iaşi. Rămâne de văzut în ce manieră ideea va prinde, dat fiind faptul că, la nivelul Iaşului, „Vinerea Verde” s-a dovedit „apă de ploaie”. Altfel spus, autorităţile au renunţat o singură zi la confortul autoturismului propriu, deşi promiteau că vor face săptămânal acest lucru. Dovada o constituie faptul că parcarea din spatele Primăriei Iaşi este plină în fiecare zi de vineri, evident, cu maşinile angajaţilor. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau