Incendiile în miriști dau bătaie de cap pompierilor
Dimensiune font:
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au avut nevoie de patru autospeciale pentru stingerea unui incendiu puternic de vegetaţie uscată din comuna Olteneşti. În ajutor au venit şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din comunele Olteneşti şi Muntenii de Jos.
„Incendiul a fost localizat şi s-a acţionat pentru lichidarea ultimelor focare. Chiar şi după ce a fost stins, având în vedere Codul galben de vânt, comandantul acţiunii a hotărât ca peste noapte să rămână un echipaj de pompieri care să supravegheze zona. Suprafaţa afectată de incendiu este de ordinul zecilor de hectare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu. Acţiunea a fost condusă de inspectorul-şef al ISU Vaslui, col. Ciprian Mihai Mitrea.
Și pompierii de la Botoșani au avut mult de lucru la stingerea unor incendii izbucnite pe două miriști din Flămânzi și Ringhilești (comuna Santa Mare). În misiune au fost angrenați 4 de pompieri militari și voluntari. În urma incendiilor nu au fost înregistrate pagube materiale, a ars vegetația uscată de pe circa 12 ha. „Cauzele probabile care au generat incendiile sunt focul deschis în spații deschise și fumatul în locuri nepermise”, au explicat reprezentanții ISU de la Botoșani. Anul trecut, pompierii botoșăneni au intervenit pentru stingerea a peste 200 de incendii de vegetație uscată.
Miruna NEACȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau